Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Românie, a participat luni, 27 august, la Reuniunea Anuală a Diplomației Române (RADR), eveniment organizat de Ministerul Afacerilor Externe, cu tema: „Diplomația – un pilon al României Centenare".
În anul Centenarului Marii Uniri, RADR are o însemnătate cu atât mai mare cu cât înfăptuirea României moderne a fost clădită prin demersurile vizionare ale diplomaților români de excepție care, cu profesionalism și dedicare, au făcut posibilă această emblematică realizare a diplomației naționale.
Printre principalele teme dezbătute în cadrul sesiunilor se numără preluarea la 1 ianuarie 2019 a Președinției Consiliului Uniunii Europene, relațiile bilaterale și cele strategice, cooperarea regională, vecinătatea estică, ONU, diplomația economică, diplomația culturală și științifică.
Rolul Camerei de Comerț și Industrie a României în pregătirea misiunilor economice, precum și relația specială în acest domeniu cu Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a fost menționat de către Mihai Daraban.
Summit-ul celor Trei Mări, pe ultima sută de metri
„CCIR a rămas consecventă rolului de liant între mediul de afaceri și decidentul politic, cu un accent puternic pe internaționalizarea businessului românesc. De altfel, efortul de internaționalizare a business-ului românesc ar trebui să fie pe agenda fiecărei instituții, fiecărei companii, așa cum este și creșterea PIB-ului. În acest sens, îmi face plăcere să vă anunț că am intrat pe ultima sută de metri în ceea ce privește organizarea, la București, în premieră, a Forumului de Afaceri, parte integrantă a summit-ului Inițiativa celor Trei Mări, organizat în colaborare cu Administrația Prezidențială", a declarat dl. Mihai Daraban.
La rândul său, Teodor Meleșcanu, ministrul Afacerilor Externe a declarat: „O temă pozitivă, de consens intern, înscrisă recent pe agenda transatlantică, în principal ca urmare a eforturilor României, este Inițiativa celor Trei Mări. România va găzdui curând Summit-ul și primul Forum de afaceri al Inițiativei, în dorința de a favoriza și de a valorifica potențialul de creștere economică și dezvoltare al Europei Centrale și de Est prin mai multă interconectivitate. Prin infrastructuri noi, fluxuri energetice noi și fluxuri digitale cât mai libere. Acestea sunt obiectivele Inițiativei, pe care dorim să le implementăm împreună cu statele participante, cu partenerii europeni și cu cei americani. Pentru România, această inițiativă este o punte trans-atlantică suplimentară."
Un invitat special al ediției din acest an a RADR este ministrul federal al Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania, Heiko Maas. Prezența înaltului oficial german confirmă stadiul foarte bun al relației bilaterale, precum și nivelul deosebit al dialogului privilegiat dintre România și Germania. La reuniune au participat șefii misiunilor diplomatice și consulare ale României, reprezentanţi ai Corpului Diplomatic străin acreditat la Bucureşti, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, membri ai Guvernului şi ai Parlamentului, dar și înalți responsabili din Ministerul Afacerilor Externe.
1 septembrie, Ziua Diplomației Române
Reuniunea Anuală a Diplomației Române este organizată în fiecare an în preajma zilei de 1 septembrie, Ziua Diplomaţiei Române. Un demers important din cadrul Reuniunii Anuale a Diplomației Române 2018 îl reprezintă o serie de vizite la obiective de interes economic din teritoriu și întâlniri cu autorități locale, inițiativă implementată în premieră la ediția de anul trecut, care s-a bucurat de succes ca parte integrantă a evenimentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News