Camera de Comerț și Industrie a României în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Meșteșuguri din Vilnius, a organizat luni, 16 octombrie 2017, seminarul de afaceri România-Lituania. Evenimentul a avut loc cu ocazia vizitei la București a unei delegații de oameni de afaceri lituanieni, condusă de Viktoras Pranckietis, Președintele Parlamentului lituanian.
Mihai Daraban, CCIR, la seminarul de afaceri România-Lituania: „Alianța celor trei mări" poate duce la dublaea PIB-ului
Companiile participante au avut oportunitatea de a intra în contact direct cu potențiali parteneri de afaceri din Lituania care activează în diverse domenii de activitate, pentru a dezvolta noi relații de colaborare. Președintele CCIR, Mihai Daraban, a subliniat relația de prietenie cu Lituania, întreținută, de-a lungul timpului, prin vizitele de lucru la sediul CCIR, întreprinse de către ambasadorul Lituaniei la București, Arvydas Pocius.
„În anul 2016, am avut schimburi comerciale de 144 mil. euro, dar dacă privim cifrele de anul acesta, constatăm că doar în primele 6 luni am atins cifra de 85 mil. euro, ceea ce ne dă curaj și speranța că cifrele de anul trecut vor fi cu mult depășite de cele de anul acesta."
În acest context, președintele CCIR a amintit importanța „Alianței celor trei mări" ca obiectiv de diversificare a surselor de aprovizionare cu energie la nivelul UE și, totodată, de dezvoltare a rutelor de transport: „Am convingerea că, odată cu dezvoltarea rețelei de transporturi, PIB-ul țărilor incluse în această alianță se va dubla.".
Viktoras Pranckietis, președintele Parlamentului lituanian, a salutat creșterea cifrei de afaceri România – Lituania: „Sper ca în viitor, relațiile economice și comerciale dintre țările noastre să atingă cote și mai mari. Am observat un mare potențial în acest sens.". Dl. Viktoras Pranckietis a făcut referire la turism și la investiții, domenii de activitate care pot fi îmbunătățite: „Trebuie să vorbim mai mult despre turism, doar patru mii de turiști au fost înregistrați de ambele părți. (...) România și Lituania au un scop comun, acela de a aduce investitorii din Europa de Est, mai aproape de UE."
[citeste si]
La rândul său, liberalul Dan Vîlceanu, președintele grupului parlamentar România-Lituania, a subliniat că există o relație de bună cooperare cu Lituania, bazată pe interese comune și valori fundamentale.
„Anul trecut am sărbătorit 25 de ani de la restabilirea relațiilor diplomatice dintre țările noastre. (...) Unul dintre obiectivele principale ale grupului parlamentar România-Lituania urmărește un dialog mai strâns la nivel politic, în vederea dezvoltării relațiilor economice, astfel încât, ulterior, acest fapt să se resimtă în viața cotidiană a cetățenilor ambelor țări", a precizat Dan Vîlceanu
La eveniment au participat Laura Kovaliovaitė, consul onorific al Lituaniei în România, ambasadorul Lituaniei la București, Arvydas Pocius, iar prezentările mediului de afaceri român și ale celui lituanian au fost făcute de către Cristina Cocîrlă, Agenția Invest Romania, și Aldona Kabokienė, membru în Consiliul de Conducere al Camera de Comerț, Industrie și Meșteșuguri din Vilnius.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu