Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a avut joi, 27 octombrie, o întrevedere cu ministrul agriculturii și industriei alimentare al Republicii Moldova, Vladimir Bolea, în scopul identificării soluțiilor optime de dezvoltare a sectorului agroalimentar din cele două state. Întrevederea a avut loc în marja târgului Indagra 2022, cea mai mare manifestare de profil din Europa de Sud-Est.
Publicitate
„La sfârșitul anului trecut, volumul tranzacțiilor comerciale dintre România și Republica Moldova a crescut exponential, depășind două miliarde de euro, ceea ce în mod sigur este un efect al Acordului de Asociere și de Liber Schimb dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, semnat în 2014. Războiul de agresiune al Federației Ruse în Ucraina, conflict care se desfășoară la granițele României și Moldovei este un motiv în plus pentru ca relațiile dintre cele două state, să se consolideze și mai mult și să fie accelerat astfel procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Din punct de vedere al sectorului agricol, România și Republica Moldova au probleme similare, și anume: gradul redus de asociere al producătorilor și lipsa liniilor de procesare a materiilor prime provenite din acest sector economic. În mod cert, cele două state trebuie să desfășoare proiecte comune pentru a transforma aceste dezavantaje în oportunități de piață„ a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.
„Republica Moldova și România au nevoie urgentă de o strategie de promovare comună care să genereze oportunități de piață sustenabile pentru producătorii români și moldoveni. În mod evident, mediul de afaceri din Republica Moldova are toată deschiderea în ceea ce privește colaborarea cu antreprenorii români, mai ales că astfel pot pătrunde mai ușor pe piața Uniunii Europene. Actualul context geopolitic face ca Republica Moldova se se orienteze și mai puternic către piața europeană și, implicit, către România.
De asemenea, evenimente precum târgul Indagra trebuie să reprezinte baza unei colaborări mai intense între Romexpo și Moldexpo, ca pivoți de promovare a produselor din cele două state”, a declarant ministrul agriculturii și industriei alimentare al Republicii Moldova, Vladimir Bolea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu