Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, s-a aflat în perioada 25-27 noimebrie în fruntea unei misiuni economice, unde a participat la Forumul de afaceri multisectorial Kuwait – România, care a avut loc la sediul Camerei de Comerț și Industrie Kuwait.
Misiunea în Kuwait a fost un succes, în urma întâlnirilor programate punându-se bazele unor cooperări între oamenii de afaceri care au făcut parte din delegație către piețele de desfacere din Kuwait și totodată să permită delegației CCIR să prezinte oportunitățile de business din țara noastră. Delegația din România a întreprins o primă vizită la sediul Autorității de Investiții Kuwait (KIA), unde membrii delegației au fost întâmpinați de Farouk A. Bastaki, Managing Director.
Forumul s-a încheiat cu sesiuni de networking și întâlniri B2B care au oferit posibilitatea oamenilor de afaceri din delegația română să stabilească legături cu parteneri kuweitieni.
Mihai Daraban a subliniat, în cadrul întrevederii, stadiul relațiilor comerciale între cele două state că: „Valoare investițiilor kuweitiene în România, la 31 decembrie 2017, era mai mică de 100 milioane euro. Acesta este o realitate de la care trebuie să pornim analizele și să construim relații economice bilaterale mai profitabile. Strategia CCIR este orientată către cooperarea cu organizații din toată lumea, pentru a putea deschide oportunități și piețe pentru companiile românești. Consider că avem obiective comune, de promovare și susținere a intereselor economice. Antreprenorii români pot ajunge să investească în Kuwait, dar au nevoie de susținere care constă în: informație, dialog și promovare".
Forumul de afaceri multisectorial Kuwait – România
Kuwait, în TOP 10 al celor mai bogate țări ale lumii
Kuwait este una dintre cele mai bogate 10 țări ale lumii, care deține circa 10% din rezervele mondiale de petrol, fiind totodată una dintre economiile cu cel mai rapid ritm de creștere din Orientul Mijlociu. Principalele produse exportate de România în Kuwait sunt: produse din oțel (țevi și prăjini de foraj, conducte pentru transportul de hidrocarburi) (62%), tutun (12,2%), lemn și produse din lemn (10%), vehicule şi mijloace de transport (12%), echipamente mecanice și electrice, mobilier și produse chimice (sub 1%), animale vii, covoare, încălțăminte, confecții și produse de sticlărie (0,5%).
În schimb, importurile din Kuwait sunt extrem de reduse cantitativ, fiind dictate de oportunități de moment și mai puțin de activități comerciale pe termen lung. Din punct de vedere valoric, principalele produse importate din Kuwait au constat în HDEP – polietilenă de înaltă densitate și autovehicule.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News