Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a fost reales în funcția de membru în Consiliul General al Federației Mondiale a Camerelor de Comerț (WCF), din cadrul Camerei de Comerț Internaționale (ICC), în urma votului exercitat de reprezentanții camerelor de comerţ din peste 100 de state. Astfel, România va fi reprezentată, pentru mandatul 2023-2025, în cel mai important for de conducere al organizației mondiale a camerelor de comerț.
Publicitate
Consiliul General al WCF promovează rolul camerelor de comerț ca intermediari între mediul de afaceri și autorități, precum și între companii și publicul larg. Consiliul oferă asistență în crearea camerelor de comerț si consolidarea camerelor existente, în special în țările în curs de dezvoltare și în economiile emergente. Totodată, Consiliul General încurajează cooperarea între organizațiile camerale din întreaga lume, cu scopul de a îmbunătăți serviciile furnizate de către acestea.
„Votul de susţinere primit din partea camerelor de comerţ din peste 100 de state membre WCF reprezintă o recunoaștere a eforturilor Camerei de Comerț și Industrie a României în promovarea unei economii globale și a unui comerț liber. În precedentul mandat la WCF, ne-am concentrat activitatea pe ceea ce înseamnă crearea de noi locuri de muncă, dezvoltare durabilă, precum și îmbunătățirea nivelului de trai. În mod evident, aceste linii de acțiune se vor regăsi și în noul meu mandat. În plus, obținerea unui portofoliu atât de important, ca reprezentant al sistemului cameral din România, reprezintă o confirmare a faptului că eforturile depuse în sprijinirea mediului de afaceri românesc în general și în ceea ce privește internaționalizarea business-ului autohton, în mod special, nu au fost în zadar și, mai mult decât atât, se bucură de recunoaștere la nivel internațional”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.
Federația Mondială a Camerelor de Comerț (WCF) este un organism non-politic și neguvernamental al Camerei de Comerţ Internaţională (ICC). Înființată inițial în 1951, ca Biroul Internațional al Camerelor de Comerț, WCF are ca obiectiv unificarea și susținerea rețelei globale de camere de comerț.
Camera de Comerţ Internațională este cea mai mare organizație de afaceri din lume, cu o rețea ce cuprinde aproximativ 40 de milioane de companii, angajând peste un miliard de persoane la nivel mondial.
ICC promovează comerțul internațional, un management responsabil al afacerii precum și o abordare globală a reglementărilor de business, printr-un mix de activități de promovare și de stabilire a standardelor. Printre membrii ICC se regăsesc unele dintre mai mari companii din lume, IMM-uri, camere de comerț si alte organizaţii de afaceri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu