EXCLUSIV  Mihai Daraban, reales preşedinte al CCIR

Mihai Daraban
Mihai Daraban

Mihai Daraban a fost reales în funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României. 

Publicitate

Conform surselor DC NEWS, rezultatul votului secret a fost de 39 PENTRU şi 3 ÎMPOTRIVĂ, anunţul oficial urmând a fi făcut în curând. 

Mihai Daraban ocupă funcţia de preşedinte al CCIR din iunie 2014. Şi în 2017 a fost reales în funcţie. 

Anterior alegerii Președintelui CCIR, Adunarea Generală a Membrilor CCIR a ales, prin vot secret, membri Colegiului de Conducere ai Camerei Naționale, aceștia fiind: dl. Orzea Corneliu, Președinte al CCI Alba, dl. Seculici Gheorghe, Președinte CCIA Arad, dl. Caval George-Dorin, Președinte CCI Argeș, dl. Micula Ioan, Președinte CCI Bihor, dl. Bar Vasile, Președinte CCI Bistrița-Năsăud, dl. Fusea Ștefan, Președinte CCI Brăila, dl. Costea Silviu, Președinte CCI Brașov, dl. Gagu Ionel, Președinte CCIA Buzău, dl. Drăgan Marian, Președinte CCI Călărași, dl. Dimitriu Ștefan-Florea, Președinte CCI Cluj, dl. Daraban Mihai, Președinte CCINA Constanța, dl. Calcan Valentin Gigel, Președinte CCI Dâmbovița, dl. Csaba Balasi, Președinte CCI Harghita, dl. Slăniceanu Dragoș Lucian, Președinte CCI Ialomița, dl. Dan Dumitru, Președinte CCI Ilfov, dl. Tuș Florentin-Nicolae, Președinte CCI Maramureș, dl. Tudorescu Nicolae, Președinte CCIA Mehedinți, dl. Apopii Mihai, Președinte CCI Neamț, dl. Morar Paul, Președinte CCI Sălaj, dl. Troașe Nicolae, Președinte CCI Suceava, dl. Constantin Ionel, Președinte CCI Vaslui, dl. Vornic Sorin, Președinte CCI Vrancea, dl. Cârstocea Florin, Președinte Asociația Club Sportiv de Pescuit la Crap CORBU CCC, dl. Guven Gungor, Președinte Asociația Oamenilor de Afaceri Turci TIAD, dl. Lucian Ioan, Președinte Uniunea Națională a Patronatului Român, dl. Vasile Pop, Membru de onoare. Potrivit Legii nr. 335/2007 a camerelor de comerț din România, din Colegiul de conducere al CCIR face parte de drept și Preşedintele Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional.

Dintre membrii noului Colegiu de Conducere, au fost aleși, prin vot secret, cei patru Vicepreședinți ai CCIR, astfel: dl. Seculici Gheorghe, Președinte CCIA Arad, dl. Bar Vasile, Președinte CCI Bistrița-Năsăud, dl. Tudorescu Nicolae, Președinte CCIA Mehedinți și dl. Apopii Mihai, Președinte CCI Neamț. În aceeași ședință, Adunarea Generală a ales și cei opt Președinți ai Comitetelor Camerei Naționale, cu rang de Vicepreședinte la nivel de reprezentare, astfel: Președintele Comitetului pentru strategii de dezvoltare economică – dl. Paul Butnariu, Președinte CCI Iași, Președintele Comitetului pentru politici în producție – dl. Dan Dumitru, Președinte CCI Ilfov, Președintele Comitetului pentru politici în comerț și servicii – dl. Fusea Ștefan, Președinte CCI Brăila, Președintele Comitetului pentru strategii camerale – dl. Vasile Pop, Președinte CCI Mureș, Președintele Comitetului pentru diplomație economică – dl. Aurelian Gogulescu, Președinte CCI Prahova, Președintele Comitetului pentru politici în ocuparea forței de muncă – dl. Costea Silviu, Președinte CCI Brașov, Președintele Comitetului pentru digitalizare – dl. Vornic Sorin, Președinte CCI Vrancea și Președintele Comitetului pentru energie și mediu – dl. Valeriu Iftime, Președinte CCI Botoșani, potrivit unui comunicat al CCIR.

Cu ce se ocupă CCIR

Camera de Comerț și Industrie a României se poziționează drept un factor de moderație între decidentul politic și mediul privat, fiind pe deplin angajată în conturarea și influențarea politicilor publice de susținere a antreprenoriatului și a mediului de afaceri, menite să stimuleze dezvoltarea și competitivitatea companiilor și dinamizarea nivelului investițiilor.

Cooperarea cu autoritățile administrației publice, dezvoltarea proiectelor cu partenerii externi, diplomația economică și vocea unitară la nivel de sistem – în sensul prioritizării și convergenței intereselor Camerelor de Comerț și ale comunității de afaceri naționale, sunt aspecte ce contribuie la consolidarea rolului rețelei camerale românești în rândul organismelor reprezentative ale mediului de afaceri din România și la materializarea proiectului cameral unitar, scrie Wikipedia.

Mihai Daraban, CCIR: Economia României are nevoie de un sistem cameral precum cel din Germania

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), a avut miercuri, 2 noiembrie, o întrevedere cu E.S. Peer Gebauer, Ambasador Extraordinar şi Plenipotențiar al Germaniei în România. 

Întrevederea a avut ca subiect principal de discuție eficacitatea sistemului cameral german în ceea ce privește crearea de oportunități de afaceri pentru antreprenorii din această țară, precum și necesitatea implementării unui sistem similar în România.

„În mod cert, Germania reprezintă un model economic fie că vorbim de atragerea de  noi investiţii, fie când ne referim la deschiderea unor noi piețe pentru antreprenorii acestui stat. Poate mai puțin cunoscut este rolul pe care sistemul cameral din această țară îl are în această ecuație, sistem cameral susținut și încurajat de statul german. Din nefericire, acest lucru nu se întâmplă și în România, sistemul nostru cameral fiind probabil cel mai subfinanțat din Europa, iar rezultatul se reflectă în deficitul comercial uriaș înregistrat la sfârșit de an. Profit de acest prilej pentru a-i solicita E.S. dl. Peer Gebauer ajutorul în ceea ce privește promovarea în rândul autorităților din România, a  modului de funcționare, precum și a avantajelor unui sistem cameral validat de o lege foarte bine definită, așa cum este cel german. Daca ne dorim România puternică din punct de vedere economic, cu siguranță avem nevoie de un sistem cameral precum cel al Germaniei, cu autorități care să-l susţină în mod real, precum și cu reprezentanți ai diplomației economice cu adevărat profesioniști”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel