Actrița Carmen Tănase are o poziție fermă în ceea ce privește virusul SARS-CoV-2. Nu spune că nu există, dar consideră că restricțiile aplicate au reprezentat un exercițiu, amploarea lor fiind mai mare decât impactul virusului pe care pare că-l poziționează la nivelul virusului gripal sau la nivelul altor virusuri.
Mihai Gâdea a afirmat, în discuția purtată cu actrița Carmen Tănase, că ”media, în această situație - n.r. a pandemiei de COVID-19 - dintre toate instituțiile, s-a comportat cel mai onorabil. Am prezentat puncte de vedere ale tuturor? Ce să faci mai mult? Să spui: vedeți voi ce faceți?”.
”Nu știu să răspund, ar fi o discuție prea lungă. Tu, acum, îmi prezinți mie o față de om cinic căruia nu-i pasă că pe glob au murit 400.000 de oameni, ceea ce nu e adevărat, deloc” a afirmat Carmen Tănase, la Antena 3.
”Te întreb pentru că sunt consternat, mie mi se pare... generația noastră a trăit să vadă asta, 400.000 de oameni au murit. Cum pot eu să relatez știrea asta, înțelegând? Că nu mă uit într-un prompter, citesc și sunt vacant în cap?” a continuat Mihai Gâdea.
”Dar tu ai luat-o acum personal?” l-a întrebat Carmen Tănase, urmând răspunsul lui Mihai Gâdea - ”nu, n-am luat-o personal”. ”Mi se pare, într-o oarecare măsură, și personal” a spus Mihai Gâdea, adăugând: ”Și pentru tine, faptul că tu nu poți să joci, și eu empatizez cu tine, mi se pare că actorii sunt într-o situație foarte, foarte delicată”. ”Nu, actorii au rămas fără obiectul muncii și nu-i pasă nimănui” a afirmat actrița.
Vezi și: Carmen Tănase, către Mihai Gâdea: Nu mă lua așa, că nu merge. Asta e de neconceput
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu