Mihai Gâdea a povestit, duminică seară, la "Sinteza Zilei", că în cursul dimineții a primit un telefon care l-a cutremurat.
O colegă de-a sa de la Antena 3 a fost victima unui accident șocant. A fost zdrobită cu mașina de un taximetrist aflat sub influența băuturilor alcoolice.
"În cursul acestei dimineți, am primit un telefon care a căzut ca un trăsnet asupra mea. Una dintre colegele mele la care țin foarte mult – ne leagă o prietenie veche, este unul dintre îngerii mei din cască - s-a dus să-și ducă fetița, pe care o iubește foarte mult, la pictură. După ce a lăsat-o acolo, când a mers la mașină, un taximetrist beat a zdrobit-o cu mașina. Când am aflat aceste lucruri, vă dați seama prin ce stări am trecut.
Împreună cu câțiva colegi care s-au transformat într-o echipă uriașă de găsit soluții și de dat telefoane, am reușit să o ducem la spitalul Sfântul Pantelimon, acolo unde medicii au făcut totul ca să o salveze. Au fost lucruri complicate. Au rezultat fracturi multipli. A fost foarte complicat. Este la terapie intensivă în această seară. Dacă nu ar fi fost medici care să aibă grijă de colega noastră, în seara aceasta am fi avut un priveghi și nu o stare de așteptare și de rugăciune așa cum avem toți cei care lucrează la Antena 3", a spus Mihai Gâdea.
"Nu am să îi spun numele din motive de discreție", a mai zis Mihai Gâdea.
Jurnalistul i-a îndemnat pe telespectatori să-și îndrepte rugăciunile către colega sa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu