Mihai Gâdea, după ședința CNA: Ordinul de evacuare al ANAF este ilegal

Mihai Gâdea a explicat joi, la ieșirea de la ședința CNA, că situația este fără precedent, și pentru trustul INTACT, dar și pentru CNA. 

“Cuvântul cel mai potrivit este că suntem într-o situație fără precedent, atât noi dar și CNA. O astfel de situație nu s-a mai întâmplat nicioidată în România. Noi am venit azi la CNA oarecum într-o disperare de cauză. Sigur, ne adresăm instanțelor și încercăm să arătăm că acest ordin de evacuare al ANAF este ilegal. Pe de altă parte, ne-am gândit să facem toate demersurile. Există bază legală, în Constituție și în legea CNA. Dincolo de orice declarație, nu există un dialog real între instituțiile care încearcă suprimarea unor posturi de televiziune și posturile de televiziune. Ordinul de evacuare, ilegal, este în vigoare. Am venit astăzi în fața CNA pentru a explica situația. Există doar o decizie administrativă, au decis nu doar să ne evacueze, dar și să întrerupă utilitățile. Suprimarea înseamnă că nu mai putem să emitem știri. Există operațiuni, un mod de funcționare a unui post de știri. Există niște standarde. Dacă acele standarde nu există înseamnă că se încalcă legea fundamentală în România, Constituția.”

Întrebat ce crede că urmează se întâmple, Mihai Gâdea a recunoscut că nu știe.

“Nu știu ce se va întâmpla de la acest moment, mai sunt doar câteva ore până expiră acest ordin ilegal. Pentru acțiunea ANAF nu există nicio bază legală. Au interogat jurnaliști Antena 3, invitați, i-au fotografit, i-au legitimat, nicio lege nu le permite să facă aceste lucruri. Acesta este motivul pentru care am venit astăzi la CNA. Repet, ordinul este ilegal, nu există o decizie judecătoaraescă pentru evacuare, nu există bază legală pentru suprimarea acestor posturi de televiziune", scrie antena3.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel