Deși Mihai Gâdea și Mircea Badea ar fi trebuit să revină, duminică seară, pe post, din păcate, unul dintre ei nu a mai putut fi prezent.
Adrian Ursu a venit, duminică seară, la Antena 3, în locul lui Mihai Gâdea să modereze emisiunea alături de Mircea Badea. De altfel, Adrian Ursu a povestit ce a pățit Mihai Gâdea. Jurnalistul ar fi trebuit să fie pe post, dar din cauza oboselii cauzate de drumul lung din SUA, nu a mai putut să fie în direct la Antena 3.
”Din păcate, Mihai Gâdea nu este împreună cu noi pentru că uneori drumurile lungi pot să facă și suferințe mici”, a zis Adrian Ursu.
”Suferințe trecătoare, absolut nesemnificate”, a completat Mircea Badea.
Telespectatorii Antena 3 nu au de ce să intre în panică. Mihai Gâdea revine pe post luni, 15 aprilie, la Sinteza Zilei, după cum a anunțat Adrian Ursu.
Mihai Gâdea și Mircea Badea au revenit la Antena 3 după câteva zile de absență. Cei doi au fost în SUA. Motivul? Jurnaliștii Antena 3 și Antena 1 au obținut patru medalii de argint și două de bronz la New York Festivals and Film de la Las Vegas. Premiile au venit pentru materialele de la „În premieră", emisiune realizată de Carmen Avram, și pentru un material de la Observator, „Femei în Afganistan", al Soniei Simionov și al Loredanei Popovici.
Mihai Gâdea a spus că la această competiție participă „comunitatea internațională de jurnaliști de la toate rețelele importante de televiziune din Europa, SUA, Asia".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu