Realizatorul emisiunii "Sinteza Zilei", Mihai Gâdea, a scris, în urmă cu puțin timp, un mesaj pe pagina sa de Facebook, din Londra.
În această dimineață, la Global Media Summit, am avut șansa de a mă adresa reprezentanților celor mai importante instituții media din lume: CNN, NBC, Fox News, BBC, Deutsche Welle, Voice of America, Radio Free Europe, reprezentanți ai celor mai importante instituții de divertisment și publicitate: Sony, Zenith Optimedia, samd. Am vorbit pe larg despre abuzurile inimaginabile ale regimului Băsescu: de la îndemnul prezidențial de a nu se mai uita poporul la Antena 3, până la reacția criminală a regimului dupa difuzarea imaginilor cu fratele președintelui și mormanul de bani, respectiv condamnarea-execuție a domnului Dan Voiculescu", a scris Mihai Gâdea, pe pagina sa de Facebok. El a precizat că o parte cunoaștea aceste detalii, o alta asculta stupefiată despre afacerile de corupție.
Realizatorul emisiunii "Sinteza Zilei" a adăugat, pe pagina sa de Faceboolk: "I-am văzut uluiți față în față cu realitatea că tot ceea ce a devoalat Antena 3 zece ani este astăzi confirmat de magistrații care pana mai ieri protejaseră sistemul. Pe buna dreptate întrebau cum este posibil ca într-o țara membră UE, tot ce atinge acest președinte este corupt în stil mafiot: "protejata" e mega coruptă, ginerele e băgat până în gât în afaceri de corupție, fratele vindea libertate capilor lumii interlope, seța antimafia era mafia în persoana, miniștrii guvernului îi finantau campania cu banii mafiei, iar propaganda regimului era plătita cu bani la sacoșă sau cu finanțări din fraude. Pentru câteva minute ne vom vedea diseară, într-o transmisie specială de la Londra, începând cu 21.30".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu