Mihai Leu, pilot de raliuri, propune ca şoferii începători să facă ore de condus pe autostradă, încă din şcoala de şoferi.
"Ar fi bine ca șoferii să învețe încă din timpul școlii de șoferi să conducă pe autostradă. Atunci când termini școala de șoferi trebuie să fii foarte bine pregătit. Nu cred că e ok ca un începător să nu fi condus niciodată cu o viteză mai mare de 30 km/h.
Pot fi alese unele intervale orare când mașinile de școală să intre pe anumite tronsoane de autostradă. Sau poate pe o zonă similară, unde să poată învăța, cu instructorul alături, cum se comportă mașina la o viteză de 100-110 km/h. Astfel încât, atunci când va fi singur la volan, să știe ce are de făcut", a declarat Mihai Leu, citat de promotor.
"Din punctul meu de vedere, este obligatoriu ca la şcoala de şoferi să se explice cum se merge pe autostradă. Obligatoriu ar trebui să fie şi ca, după ce ai luat permisul de conducere, să mergi cu instructorul pe autostradă, pentru câteva ore de condus. Altfel, dăm drumul la generaţii de tineri care merg doar cu 30 km/h în şcoala de şoferi şi se urcă pe autostradă la 130 km/h fără să ştie. Şi astfel, aceşti tineri şoferi intră în ceaţă.
Atenţie! Cei care fac accidente de circulaţie nu sunt neapărat oameni needucaţi. Nu sunt nişte nebuni. Sunt oameni care au alte preocupări. Sunt medici, meseriaşi foarte buni, etc. Nu sunt antisociali sau oameni pe care societatea pe care trebuie să îi elimine. Sunt doar nepregătiţi în această zonă. Din păcate, societatea românească nu percepe o problemă în această zonă", a declarat TIti Aur în februarie 2023.
CITEŞTE ŞI Titi Aur, verdict: Suntem prima generaţie din România care merge pe autostradă. Unora le e frică!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News