Fratele lui Radu Mazăre, Mihai Mazăre a spus, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că fratele său nu a evadat ci a fost mutat într-o altă secție a penitenciarului, în urma unei cereri depusă de el.
"Ultima dată am vorbit cu Radu acum două zile. El este rodat în lupta cu sistemul și în lupta cu DNA. Din anul 2005 când a ieșit prea cinstitul Băsescu președinte, l-a numit pe Radu ca fiind una dintre țintele DNA. El lupta cu DNA-ul și cu sistemul a început-o în 2005 și chestia asta l-a călit. Este adevărat că ia creeat și o uzură, dar nu este prima oară când trece prin momente grele", a spus Mihai Mazăre.
În legătură cu evadarea, Mihai Mazăre a spus: "Nici nu se pune problema de așa ceva. Însă, pot să vă spun că astăzi, la momentul la care vorbim el este într-o procedură de mutare din pușcăria grea în care s-a aflat până acum, într-o altă zonă a pușcăriei cu condiții puțin mai bune".
"Acolo unde stătea el erau niște condiții absolut inumane. Era o cameră de 45 de persoane, fără paturi, fără nici o amenajare, cu o singură toaletă de tip turcesc și cu un singur robinet cu apă. (...) Radu este ajutat acolo de iubita lui Roxana și de fiul său Răducu, care se duc și îl vizitează în fiecare zi", a mai spus Mihai Mazăre.
"El a înțeles la un moment dat, pe parcursul derulării proceselor, că va fi executat. La Înalta Curte, în mod nealeatoriu, în completele pe care le-a avut și l-au judecat, președintele de complet a fost domnul judecători Ionuț Matei, un judecător temut de toți justițiabili. Radu Mazăre a înțeles din atitudinea acestui complet că nu are nici o șansă și va fi executat. Și atunci a ales să plece, neavând încredere în justiția care i se va face în cele două procese. În cele două a luat nouă ani de închisoare fără nici o altă discuție", a mai spus fratele lui Radu Mazăre.
"Investiția nu este nici pe departe de 25 de milioane de euro. Radu Mazăre deține împreună cu mine, în concesiune, un teren acolo. Un grup israelian de investiții a făcut o investiție acolo în domeniul turistic. Într-adevăr, acolo, există un consul, o doamnă româncă, plecată din România acum 40 de ani și stabilită acolo și un vice-consul care este fiul ei. Este o afacere consulară de familie. Cu aceste două persoane Radu Mazăre se află de aproximativ trei ani de zile în relații de dușmănie și care au generat din partea familiei consulare, în mod vădit și pe față, mai ales acum după ce a obținut acest statut, tot felul de acțiuni împotriva lui. Folosind statutul pe care îl au în acest moment. Mai mult decât atât pot să vă spun că fiul doamnei consul s-a declarat în mod vădit și pe față ca persoana care urmează să vină acolo și să preia toată afacerea. (...) Familia respectivă se comportă de parcă ar reprezenta interesele statului român în raport cu toate autoritățile din Madagascar. Dânșii sunt o familie de consulari onorifici...", a mai spus Mihai Mazăre.
În legătură cu aducerea în țară a lui Radu Mazăre, fratele acestuia a spus: "Eu zic să nu ne grăbim. Stați să vedem ce o să se întâmple luni la aeroport. În Madagascar există o legislație internă, adaptată la legislația internațională care spune că extrădările care se fac se fac în baza deciziei unui judecător. La ora actuală extrădarea lui Radu Mazăre nu a fost judecată de nici un judecător în Madagascar. Conform normelor de procedură de acolo, acest lucru ar trebui să se întâmple. Dacă el nu se întâmplă înseamnă că se comite un abuz în extrădarea lui Radu Mazăre. Eu nu înțeleg de ce autoritățile din România respectiv Ministerul Justiției și IGPR sunt așa conviși că autoritățile din Madagascar vor renunța la această normă procedurală și vor face extrădarea în mod direct". "Dacă se respectă legea în Madagascar ar trebui să compară în fața unui judecător săptămâna viitoare. Dacă nu se respectă legea ar trebui să vină cu escorta de la minister luni, în România", a mai spus el.
"I-au fost cerute denunțuri. Dacă ar fi denunțat nu ar mai fi fost refugiat în Madagascar, într-o țară africană și ar fi fost bine merci aici în România cum sunt și alții care au denunțat la solicitările procurorilor și nu au nici o problemă", a mai spus Mihai Mazăre.
În legătură cu numărul mare de dosare penale, Mihai Mazăre a spus "a deranjat sistemul. El a fost pe toate listele sitemului ca fiind țintă politică care trebuie eliminată. Pentru că avea foarte mare popularitate, a avut reușite în orașul în care era primar. Lumea l-a votat, de patru ori din primul tur de scrutin, primar și era de partea cealaltă a sistemului ticăloșit de aici din România."
Vezi și: Radu Mazăre a EVADAT din ÎNCHISOAREA din Madagascar, conform România TV
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News