Mihai Morar, poezie pentru fiicele sale: "Declarație de dragoste. Universală"

"O să mă lași să te mai țin în brațe?

Măcar vara asta. Și până va trece iarna.

O să te mai pot ține în brațe?

Măcar până vei sufla în lumânările

următorului tău tort.

Sunt gata să risc hernia supremă, dar lasă-mi brațele

să te arunce încă enșpe anotimpuri spre cer.

Să fii singura specie dintre înaripate

pe care o pot prinde din zbor.

Voi trage de toate fiarele Pământului

ca să te pot ridica deasupra creștetului.

Iar, în coborâre, obrajii tăi să se potrivească perfect

în curbura dintre gâtul și umărul meu.

Zi-mi, te rog, nu-i așa că ziua în care nu vei mai alerga

să te iau în brațe va pica undeva după Sfântul Așteaptă?

Pentru că prefer să-mi deformeze coloana

fericirea, nu povara vieții.

O să mă lași să te mai țin în brațe?

Măcar vara asta. Și până va trece iarna.

O să te mai pot ține în brațe?

Măcar până vei sufla în lumânările

următorului tău tort.

O să demonstrez științific că oamenii mari

scad în înălțime din ziua în care

nu-și mai pot ține puii în brațe.

Din ziua aceea, oamenii mari devin oameni mici.

Ce mă fac eu, dacă în viața asta,

va veni o zi când

nu te voi mai ține în brațe?

Copilul meu".

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News