Mihai Neșu, fostul fotbalist al echipelor Steaua și FC Utrecht, rămas imobilizat în scaunul cu rotile din 2011, se pare că este profund marcat de vizita pe care o efectuează în aceste zile pe Muntele Athos.
Publicitate
După patru ani de la accidentul care l-a țintuit într-un scaun cu rotile, Mihai Neșu se gândeşte serios să ia o decizie care să-i schimbe viaţa.
Aflat de la începutul acestei luni la Mănăstirea Vatopedu de la Muntele Athos, Mihai Neșu pare hotărât de a-şi întoarce faţa spre cele sfinte, potrivit celor declarate de apropiați ai fostului sportiv pentru click.ro.
"Mihăiţă are caracterul unui om puternic şi gândeşte înţelept. A ajuns să înţeleagă că aşa a vrut Dumnezeu să se întâmple. Rămas fără familie, simte că locul său e într-un astfel de lăcaş. Călugării s-au gândit şi la o activitate, Neşu poate ţine predici despre viaţă, determinare şi sport", au declarat apropiații tânărului.
Călugării de la Vatopedu nu îl scapă din ochi şi au grijă să-i fie bine: "Îi asigură îngrijirea personală, îl iau la toate slujbele, încă de la 3 dimineaţa, îi dau de mâncare şi îl ajută să se integreze. A văzut toate locurile importante, printre care şi o grotă sfântă, unde a dormit peste noapte".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu