Mihai Onilă, fostul membru al trupei Axxa, la un pas de a-și pierde iubita, după moartea fiicei: "Am ieșit din trup. Am făcut stop cardio-respirator"

Mihai Onilă, fostul solist al trupei Axxa, care în urmă cu mai mulți ani și-a pierdut fetița, a fost la un pas de a trece printr-o nouă dramă, după ce iubita lui a suferit un accident cumplit. Laura Drăgan a povestit prin ce a trecut.

“Hmm, că tot sunt întrebată tot mai des despre accidentul meu de mașină de acum aproape 4 ani când am ieșit din trup. O să povestesc, deși nu multă lume știe despre acest accident și ce urmări a avut el în viața mea. O să scurtez povestea, căci o să scriu o carte despre toate cele întâmplate, atunci când va fi momentul potrivit. Acum aproape 4 ani, mai exact 3 ani și 4 luni, pe 18 iulie 2018, mă îndreptam eu cu copiii și fostul soț spre România, cu mașina.

Mergeam în vacanță, după mai bine de 2 ani. De când am plecat, fostul nu păstra distanța, era agitat așa cum era starea lui de obicei. O să scurtez lucruri neimportante pentru o postare, dar importante pentru carte. Am ajuns prin Kesckemet în Ungaria, am simțit că vom avea accident. Am spus: “O să avem accident”.

”Simțeam că se scurge viața din mine”

Și s-a întâmplat cu un camion. Accidentul l-am văzut din afara trupuluI. Deja ieșisem din trup. Nu simțeam nimic, nu simțeam durere, impact…nimic. Am reintrat în trup și imediat au început durerile. Eram lucidă, calmă, mâna dreapta se ținea doar printr-un mușchi. O găsisem pe tetiera din spatele meu, am luat-o cu mâna stângă și o protejam. Era vânătă, părea fără viață. Oase nu mai aveam, cot, nimic decât un mușchi care o mai ținea. S-a chemat ambulanța, eu simțeam că se scurge viața din mine. E ca și cum te scurgi sau curgi lin, cald, plăcut.

M-au transportat la spital în Budapesta. Acolo am fost operată de urgență, mi-au pus tijă de titan în loc de os și cot tot din titan. Mușchii pierduți erau acum niște găuri care au dus în câteva zile la septicemie. Belgia, fiind țara unde eu am asigurare medicală, a intervenit cu medic și avion pentru a mă expatria în țara unde rezidez. E adevărat, în doar 2 ore de când am plecat din Ungaria am intrat în comă, corpul fiind epuizat, pierdusem foarte mult sânge, plus septicemia care își spunea cuvântul asupra corpului meu.

Ajunsă în Belgia, m-au operat de urgență timp de 13 ore. Am făcut stop cardio-respirator în timpul operației. Au urmat acele 45 de minute de resuscitări. Era deja spre finalul operației când medicii se luptau să mă salveze. Eu atât îmi aduc aminte, o sferă de lumină pe care urcam cu o viteză uimitoare. Mă simțeam ușoară, calmă, cald, plăcut, foarte plăcut. Sus era o lumină unde vedeam mai multe persoane mai mult umbre, siluete care făceau niște mișcări cu mâinile parcă mă atrăgeau spre ele. Mă duceam spre ele. Între mine și ele a apărut tata, el fiind plecat din lumea asta, pe atunci de 4 ani. Îmi striga numele. I-am răspuns abia a treia oară. A zis "Laura ..fetele", în acel moment am început să îmi dau seama că am copiii. Am coborât brusc cu aceeași viteză uimitoare dar greoaie.

"Am început să ies din trup…"

Am simțit ca și cum m-a aruncat pe o placă de beton. Intrarea înapoi în trup a fost dureroasă, dură, greoaie. M-am trezit urlând de picioare la terapie intensivă pentru că se coagulase sângele în picioare de la genunchi în jos și aveam dureri groaznice. Deja aveam aparate, eram conectată la multe fire, aveam un fir direct în carotidă, mi se băga sânge, tratamentul anticoagulant. M-au ținut 24 de ore la o cameră, la 2 grade să îmi repună organele în funcțiune. După acele 24 de ore, am ajuns în camera mea de spital unde am stat 5 săptămâni luptând pentru viața mea, cu septicemie, 5 operații pentru salvarea brațului și în acel timp începusem să văd în astral, să ies din trup, era ca și cum muream de zeci de ori pe zi.

Mă speria asta pentru că nu știam ce se întâmplă cu mine. Mă uităm la televizorul din cameră și dispărea peretele, tv-ul, camera, patul, mă vedeam în cu totul altă dimensiune. Eram doar lumină și culori. Mă simțeam bine acolo. Găseam metode să îmi anulez durerile prin exerciții care îmi veneau mental, prin respirație în 7 timpi, căutarea unei stări interioare care anula starea fizică. Așa am început în timp să mă refac, să mă vindec deși medicii îmi dădeau șanse de recuperare mici la braț. Nu am crezut nicio secundă că nu îmi voi recupera brațul.

"A trebuit să mor ca să învăț să trăiesc"

Am știut în interior pentru că începusem să mă cunosc pe mine deja. Începusem să îmi dau seama ce șansă și că am totul în mine ca să pot vindeca acest "costum", corp fizic. Iată-mă, pe scurt, după 3 ani și 4 luni cu schimbări la 180°. Am divorțat, acel om era total în sensul opus vibrației mele, eu eram un fluture care deja își desfăcuse aripile, dar căram o funie și o piatră după mine. Am tăiat acea funie și mi-am luat zborul. M-am pus pe învățat, cursuri, reiki, radiestezie, dezvoltare personală, inițieri, până am ajuns terapeut.

Acum eu îi pot ajuta pe cei care au nevoie de terapii, pentru că eu știu ce pot și știu prin ce am trecut. Acum sunt completă, am un partener de viață căruia eu îi spun Arhanghel Mihail, are răbdare cu mine și încă mă învață și o să învăț toată viața mea aici pe pământ să pot ajuta sufletele să se vindece, să se conștientizeze, să găsească sursa problemelor lor și să îi ajut să le vindece. A trebuit să mor ca să învăț să trăiesc și a trebuit să trec prin iad ca să îmi amintesc cum e în rai…” a scris Laura Drăgan pe pagina sa de Facebook.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News