Publicitate
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, vineri seara, la Iași, că dreapta va fi unificată rapid, imediat după referendumul din 29 iulie, el precizând că alianța nou formată se va prezenta în alegerile parlamentare cu un nume și cu o siglă proprie.
"Vrem sa unificăm dreapta, partide și asociații, iar acest lucru se va petrece rapid, imediat după referendum. Va fi o alianță electorală, care va cuprinde partide mari, precum PDL, partide mici, adică PNȚCD și Noua Republică, dar și asociații civice, precum Inițiativa Civică de Centru-Dreapta sau Societatea Timișoara", a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu, citat de Mediafax.
Mihai Răzvan Ungureanu a precizat că la alegerile generale va candida în municipiul Iași, pentru un mandat de senator: "Voi candida, ca independent, sub sigla acestei alianțe, ca senator. S-a cam saturat Iașiul de golani și de hoți, care ajunși la București uită de unde au venit. Nu voi fi membru al nici unui partid".
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu participa sâmbată, de la ora 11:00, la mitingul de susținere al președintelui suspendat Traian Băsescu, organizat de PDL în Piața Palatului Culturii din Iași. La miting este așteptat inclusiv Traian Băsescu. Potrivit liderilor PDL Iași, la această acțiune sunt așteptați 20.000 de oameni din toate județele Moldovei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu