Mihai Roman a semnat cu Petrolul Ploieşti

Foto: Facebook FC Petrolul Ploiesti
Foto: Facebook FC Petrolul Ploiesti

Atacantul Mihai Alexandru Roman a semnat pentru Petrolul Ploieşti, a anunţat, miercuri seara, clubul, pe site-ul său oficial.

Roman II a mai jucat pentru Petrolul, tot pe prima scenă a fotbalului românesc, în sezonul 2011-2012 (15 prezenţe).

După Petrolul au urmat, pe rând, Universitatea Cluj, CS Turnu Severin, Săgeata Năvodari, Pandurii Tg. Jiu, NEC Nijmegen (Olanda), Maccabi Petah Tikva (Israel), Universitatea Craiova, ACS Politehnica Timişoara şi FC Botoşani, de care s-a despărţit vineri.

Transferat în ianuarie 2022 de la Universitatea Craiova, atacantul a jucat pentru FC Botoşani în această perioadă în 58 de meciuri, înscriind 15 goluri.

În total, Mihai Roman are 234 de meciuri disputate în primul eşalon al fotbalului românesc şi 54 de goluri marcate, ultimul chiar împotriva Petrolului, în jocul din etapa a doua a acestei ediţii a Superligii.

De asemenea, are o prezenţă în prima reprezentativă, într-un meci amical disputat contra Moldovei, în 2015, iar în CV-ul său figurează şi o Cupa a României, câştigată, în 2018, cu Universitatea Craiova, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel