Managerul clubului de fotbal FCSB, Mihai Stoica, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că formaţia CFR Cluj, câştigătoarea ultimelor cinci campionate, este "de departe" favorită în lupta pentru titlu în următorul sezon al SuperLigii.
Publicitate
"CFR este de departe favorită la câştigarea titlului. Are şanse precum PSG în Franţa. În acest moment pe noi ne interesează să ajungem în grupele Conference League. Anul trecut aveam un traseu foarte accesibil, acum însă în play-off putem întâlni şi 'balauri'... dar până la urmă şi 'balaurii' pot fi 'ucişi'", a precizat oficialul grupării FCSB.
El a menţionat că regretă retrogradarea rivalei Dinamo, dar se bucură că formaţia sa va avea derby-uri cu Rapid.
"Mi-aş fi dorit din toată inima derby-uri cu Dinamo la fel ca anul trecut. Acum, sigur că fotbalul românesc e mai sărac, dar bine că e Rapid în Liga I şi are un stadion nou pe care are şi dreptul să-l folosească. Pentru că nu e mare lucru să ai stadion nou. E mare lucru să ai stadion nou şi să fii lăsat să joci pe el. Abia aştept meciul din Giuleşti. Personal, nu aş zice că mi-e foarte dor de atmosfera din Giuleşti. Întorcându-ne la Dinamo, sper să revină cât mai repede, dar cred că ar trebui să ia exemplul Rapidului. Decât să se chinuie cu jucători second-hand în Liga a II-a, mai bine o ia de la zero (n.r. - faliment şi Liga a IV-a) ca Rapid. Pentru că, uite, Rapid a revenit şi e o echipă frumoasă şi sănătoasă", a explicat acesta.
Mihai Stoica este convins că implementarea arbitrajului video (VAR) din următorul sezon nu va elimina scandalurile din fotbalul românesc: "Nu s-au terminat scandalurile acum cu VAR, în niciun caz. E atât de complicat VAR-ul... e greu pentru arbitrii din camera VAR, dar măcar scăpăm de greşelile foarte mari. Vor ieşi controverse pentru că suntem o ţară a controverselor".
FCSB va mai face achiziţii doar în cazul în care vor pleca jucători. "Nu ştiu dacă vor mai fi plecări pentru că, spre deosebire de alţi ani, perioada de transferuri durează până în 4-5 septembrie. Pentru că, de exemplu, dacă cineva îi plăteşte clauza de reziliere lui Florin Tănase va trebui să găsim un jucător care să-l înlocuiască", a spus Stoica.
Acesta a dezvăluit că FCSB a făcut cereri pentru a putea juca pe noile stadioane Steaua şi Arcul de Triumf: "Noi demersuri am făcut pentru a juca pe Ghencea şi Arcul de Triumf. În momentul în care vor exista norme de aplicare, vom ajunge să jucăm şi acolo, probabil".
În cadrul conferinţei de presă, FCSB a anunţat încheierea unui parteneriat cu Betano, companie care devine noul sponsor principal al echipei.
De asemenea, echipamentul care va fi folosit în sezonul 2022-2023 a fost prezentat în cadrul conferinţei de presă de jucătorii Florin Tănase, Florinel Coman, Darius Olaru şi Ştefan Târnovanu. În premieră, pe echipamentul de joc apare şi sigla galeriei FCSB. Conform managerului Mihai Stoica, echipa va evolua în roşu complet meciurile de pe teren propriu din SuperLiga, în albastru partidele de acasă din cupele europene şi Cupa României, iar în negru în deplasare, notează Agerpres.
Gigi Becali, finanţatorul FCSB, îi ia apărarea ministrului Sportului, Eduard Novak, după ce acesta a decis ca toate echipele de club să aibă în componenţă minimum 40% jucători români.
„Federația e sub ordinea ministerului și va introduce în statut că 40% dintre jucători trebuie să fie români. Ministrul a făcut foarte bine, părerea mea. Când face omul ceva, nu e bine. Tot timpul lumea e nemulțumită.
Eu zic că n-o să cadă în instanță propunerea, cred că va rămâne așa legea. Care e problema? Dacă n-ai jucători români, du-te în Bangladesh, nu în România! Du-te, ia-ți o echipă în Franța, Germania.
Dacă n-ai măcar 5 jucători români, lasă-ne, mă tată, în pace! Vreți echipă națională puternică sau nu? Altfel, aducem toți jucătorii din Africa și nu mai avem națională! Văd că nu vă convine nici așa, nici așa, nici în căruță, nici în teleguță.
Voi credeți că Novak a făcut ceva peste noapte? Are un studiu în spate, a văzut oportunitatea. A luat în calcul și discriminarea, o să vedeți că va rămâne legea”, a declarat Gigi Becali pentru Digi Sport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu