Mihai Trăistariu a vorbit, în exclusivitate pentru Spectacola, despre încercările grele peste care a trecut, de când a început pandemia.
Mihai Trăistariu a trecut printr-o perioadă mai grea, în ultimul timp. Artistul a primit prima lovitură chiar la izbucnirea pandemiei, când acesta avea datorii foarte mari, pentru care a fost nevoit să facă sacrificii enorme, pentru a le acoperi. Problemele nu s-au terminat aici. În luna ianuarie, Mihai a primit niște facturi extrem de costisitoare, pentru utilitățile școlii de muzică. Chiar dacă mai are de achitat rate, Mihai Trăistariu a declarat, în exclusivitate pentru Spectacola, faptul că a început ușor să-și revină, deoarece are surse de venit din trei locuri.
"În ianuarie, la școala de muzică mi-a venit 2400 de lei gazul și în februarie 4000, în martie încă nu știu, sper să fie mai ușor cu încălzirea asta. M-a îngrozit, mi se pare enorm. Le-am plătit, dar nu am avut deloc profit în ianuarie, am ieșit pe minus. Am adus bani din bancă să plătesc salarii, impozite și în februarie a mers tot prost. Ce mă bucură este că vin elevi. În momentul acesta am 120 de oameni înscriși la școala de muzică. E o academie întreagă, pentru că nu mai e doar de muzică, am făcut și pictură, dans, instrumente muzicale, cursuri de teatru, cine vine aici să fie artist complet. Sunt mai mulți copii, dar sunt și adulți.", a spus Mihai Trăistariu, pentru Spectacola.
Artistul a trecut prin clipe cumplite când și-a dat seama că nu mai are cu ce să-și achite ratele, care erau foarte mari. Singura soluție a fost să-și vândă apartamentul și un teren pe care îl deținea în Constanța.
"Eu am școala de muzică de 8 ani, iar vreo 6 ani am plătit chirie și nu prea era o afacere. În 2019 am zis că îmi permit și m-am dus la bancă și am împrumutat 5 miliarde de lei vechi și mi-am cumpărat un sediu cu 15 săli, care este destul de central, asta era în octombrie 2019. Și în februarie, martie a venit pandemia și stop joc. Rata era 5000 de euro lunar și când a venit pandemia mi-am dat seama că mai am bani doar de o lună, de trăit și de rate și singura soluție a fost să-mi vând apartamentul, iar cu el am achitat la bancă o parte din rate, adică din 5 miliarde, am dat 2 și am pregătit între timp apartamentele pentru turiști și am câștigat deja din prima vară 20.000 de euro, pe care i-am ținut în bancă tot anul 2020, pentru a avea bani de rate." , a mai spus el.
Citește mai departe pe spectacola.ro>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News