Publicitate
Mihai Trăistariu a vorbit despre Cezar Ouatu, supranumit “The Voice”, dar și despre ceea ce ar putea însemna participarea României la Eurovision 2014.
Îndrăgitul artist a spus despre Cezar Ouatu că este singurul cântăreț care a reușit să-l impresioneze la celebrul concurs. ‘‘Cezar Ouatu este singurul român care m-a lăsat vreodată cu gura cascată pe scena Eurovision-ului ... Și, mai suntem și prieteni buni…”, a notat interpretul melodiei “Tornero’’ pe pagina sa de socializare.
În plus, Mihai Trăistariu a spus că – în cazul în care România va participa anul viitor la Eurovision – ar vrea să participe cu o melodie care să-l ducă pe un loc fruntaș.
”Am tot auzit că sunt mari probleme financiare și nu se știe dacă România va participa anul viitor la Eurovision. Acest lucru ar fi tragic pentru că Eurovisionul este singurul concurs la care se mai cântă muzică de calitate, live. Am dat sfoară în țară că aștept niște piese bune pentru Eurovision. Am să fac și eu câteva, am primit deja una – dar mi se pare prea bătrânicioasă – da, dacă găsesc o piesă mai bună decât «Tornero», am să mă înscriu. Trebuie să simt că e o piesă destul de bună, nu vreau să mă fac de râs și să iau locul 13”, a zis Mihai Trăistariu pentru Spynews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu