Mihai Trăistariu a făcut declarații neașteptate despre viața personală.
Mihai Trăistariu este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România și chiar dacă în trecut avea mare succes în ceea ce privește viața profesională, în prezent artistul nu mai are parte de același succes. Nici pe plan personal lucrurile nu stau mai bine.
Într-un interviu recent, Mihai Trăistariu a făcut dezvăluiri despre viața personală, despre femeile din viața lui și despre planurile de viitor. În urmă cu o lună, artistul a spus că a suferit din dragoste și că îi este teamă să se implice într-o nouă relație, însă lucrurile s-au schimbat, iar acum este mai convins ca niciodată să devină soț și tată.
"Viața personală s-a transformat, încep să îmi umplu programul. Nu sunt încrâncenat neapărat să îmi fac o relație. Ultima s-a terminat în decembrie și sunt puțin nervos din cauza asta. Poate nici nu mă pricep să păstrez o relație de lungă durată, habar nu am. Nu îmi mai fac gânduri negative, am destule pretendente care îmi scriu, îmi trimit poze de toate felurile.
Dacă am nevoie de ceva, găsesc acolo (râde). Așa și fac, când sunt singur și nu am relație, mă duc puțin, mă întorc acasă și aia e, ca să nu mă complic", a declarat Mihai Trăistariu, pentru cancan.ro.
"Mă văd căsătorit, tot întreb unde îmi e iubirea și pe rețelele de socializare. Când postez așa îmi scriu câte 50 de femei odată. Mai aștept, am zis că e timp. Mi-am ales numai puștoaice care nu rezistă, care gândesc diferit. Vreau mai multă liniște. Și tată vreau să fiu.
Noi suntem patru frați, trebuia să fim șase, doi au murit înainte de naștere. În primele mele declarații de când m-am lansat spuneam că vreau 12 copii, câte unul din fiecare zodie. Eram turbat să am mulți copii. De când am școala de muzică am obosit de copii mici, nu mai vreau așa mulți. Vreo doi, trei copii tot o să fac", a mai spus artistul.
"N-am noroc în dragoste. Nu că nu am noroc... nu aleg ce trebuie. Eu am realizat acum că am ales numai diferențe de vârstă mari. Eu la 40, ele la 20. Nu se combină așa lucrurile, că nu sunt Columbeanu cu Monica lui. Am greșit. Am avut relații și de 7 ani și de 3 și 4 ani, dar nu știu ce greșesc. Eu sunt un tip foarte calm, pașnic, aduc bani acasă, am o situație bună, nu cheltui aiurea, nici nu văd ce să-mi reproșezi prea mult. Nu înșel, nu știu să gătesc și nu prea fac curățenie. Am ales după aspectul fizic și m-am dus înainte instictiv și nu m-am gândit să fie o legătură între noi pe comunicare și aici am pierdut tot timpul”, a spus Mihai Trăistariu, la Antena Stars, la începtului anului.
"Nu vreau s-o mai întrețin, că spuneam că am avut numai puștoaice. Nu-mi place să întrețin o fată, adică să fie doar o studentă care vine acasă și vrea la cluburi... Eu nu le-am dat bani oricum. Nu le-am învățat să le dau bani de buzunar niciodată. Cred că fiecare dintre ele s-a gândit că viața lângă o vedetă trebuie să fie de lux. La mine nu e chiar așa. Viața mea e tulburată și agitată. Am o grămadă de animale, am 7 pisici în casă. Ele au griji în plus, că se face păr pe jos. Ele când vin în viața mea realizează că sunt sarcini. E de căutat. Decât să ajungi la divorț, cauți mai mult”, a conchis artistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News