Șeful Poliției Române, propus pentru demitere de Carmen Dan, a ajuns la Guvern. Acolo a ajuns și premierul Mihai Tudose. Cei doi ar urma să poarte o discuție despre demitere.
UPDATE: Întâlnirea dintre cei doi s-a încheiat. Deocamdată nu avem informații despre o decizie a premierului. Astăzi este și ședință de Guvern de la ora 13:00.
Premierul Mihai Tudose și șeful Poliției Române, Bogdan Despescu, au ajuns aproximativ în același timp la Guvern, la o diferență de doar două minute.
Carmen Dan, ministrul de Interne, îl vrea demis pe Bogdan Despescu, după acțiunea de identificare, depistare și prindere a polițiștului pedofil de la Brigada Rutieră.
[citeste si]
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a trimis premierului Mihai Tudose propunerea de demitere a șefului Poliției Române, Bogdan Despescu, încă de marți. Până seara, premierul nu luase o decizie.
”Am trimis primului ministru propunerea de schimbare a șefului Poliției Române, Bogdan Despescu. L-am propus în locul lui pe Cătălin Ioniță, actualul șef al DGA, având un mandat explicit de a finaliza această diagnoză de sistem”, a anunțat Carmen Dan.
Revenim cu amănunte
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News