Deputatul Mihai Tudose este noul președinte al PSD Brăila, în locul lui Bunea Stancu, judecat sub control judiciar pentru acte de corupție.
Vineri a fost revocat președintele PSD Brăila, Bunea Stancu, și s-au organizat alegeri pentru funcția vacantă. Singurul care s-a înscris pentru a candida la şefia PSD Brăila a fost deputatul Mihai Tudose. El a fost votat în unanimitate de cei 156 de delegaţi prezenţi la Conferinţa extraordinară, care a fost prezidată de preşedintele executiv al social-democraţilor Liviu Dragnea.
Întrebat ce calităţi îl recomandă pe Mihai Tudose pentru a conduce PSD Brăila, Liviu Dragnea a spus: "Mihai este un om care, din punct de vedere politic, are foarte multă experienţă. Este un om apreciat de colegi. Mihai nu şi-a depus candidatura pentru că a visat noaptea, ci pentru că organizaţia în sine, colegii de la nivelul conducerii judeţene şi colegii din teritoriu i-au propus să candideze, pentru că este un om perceput ca un om politic care munceşte pentru oameni, nu numai pentru cei din partid. Este un om care munceşte pentru comunitate, un om loial, un om care vrea să facă lucruri nu numai pentru colegii dumnealui, ci pentru întreg judeţul", potrivit Agerpres.
Noul preşedinte al organizaţiei, Mihai Tudose, a declarat că unul dintre obiectivele sale este ca în PSD Brăila "nimeni să nu mai ia decizii de capul lui".
"Deciziile se iau în colectiv, în forurile statutare. Cine nu se supune deciziei de grup are o variantă foarte democratică să ne lase pur şi simplu în pace. Face parte din proiectul meu pentru un nou stil de a conduce organizaţia", a spus Mihai Tudose.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu