Managerul OK Medical, Mihail Lala, susține că reluarea evenimentelor cu 500-1000 de oameni este posibilă în condiții de siguranță, cu testare pentru Covid-19 și monitorizare.
În timp ce organizatorii de evenimente, concerte și festivaluri, pur și simplu așteaptă să afle dacă își pot relua activitatea în perioada următoare sau nu, managerul OK Medical, Mihail Lala, este de părere că „trebuie asumat un test case.” Și nu numai asumat, ci și „executat”.
„Nu încălcăm nicio lege penală dacă facem un eveniment cu 500-1000 de oameni.”, a spus Lala.
„Să vină să ne amendeze, noi demonstrăm că se poate. Monitorizăm lumea două săptămâni - o lună că nu se întâmplă nimic.”, a declarat Mihail Lala, marți seară, la „Sinteza Zilei” de la Antena3.
Anterior, în cadrul discuției de la Antena 3, Mihail Lala a amintit și de mini concertul transformat într-un spot publicitar, care a fost filmat în luna decembrie a anului trecut.
„Am făcut un studiu de caz în România, în decembrie, anul trecut. A fost un mini concert de fapt, pe care l-am transformat într-un spot. S-a filmat cu 350 de persoane aproximativ, pe acest algoritm epidemiologic de testare cu patru zile înainte și test antigen la intrare. Nu a avut nimeni absolut nimic, s-au respectat toate normele epidemiologice”, explica Lala.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News