Mihail Neamțu, scandal MONSTRU la Realitatea TV. "Manipularea dumneavoastră e grosolană"

Sociologul Gelu Duminică și politicianul Mihail Neamțu au avut un schimb dur de replici la Ralitatea TV, în emisiunea "Jocuri de putere", realizată de Rareș Bogdan.

Iată câteva replici dintre cei doi:

Gelu Duminică: Multe lucruri din politica domnului Trump nu au nicio legătură cu democrația. Este un fel de Putin, dar care își pune toată gașca în jurul lui.

Mihail Neamțu:  Genul acesta de propagandă servește Rusiei. 

Gelu Duminică: Nu vă merge dacă sunteți agresiv cu mine! SUA niciodată nu au ajutat Estul în ultimii 100 și ceva de ani, așa cum se aștepta Estul.

Mihail Neamțu: Vorbiți prostii! În 1916, au fost 15.000 de oameni implicați în frontul din Franța pentru a apăra libertatea românilor. Sunt români care au făcut lobby la Washington și care au reușit să-l convingă pe Willson să declare la Paris principiul autodeterminării națiunilor fără de care noi nu existam ca stat.

Gelu Duminică: Manipularea dumneavoastră este grosolană. Eu am zis: Estul nu a primit sprijinul pe care îl aștepta din partea SUA în ultima sută de ani. Nu am spus că nu a primit deloc, ci am zis că nu a primit sprijinul pe care l-a dorit.

Mihail Neamțu: Faceți greșeli și gramaticale, și factuale din două în două minute și eu vă ascult din compasiune! Nu pot să stau să mă uit la dumneavoastră cum faceți dezacorduri gramaticale, dar vorbiți despre excelența comunicării. Citiți puțină gramatică și istorie și apoi să ne spuneți cum a fost cu secolul XX.

Gelu Duminică: Americănismul ăsta de care dați dovadă nu face decât să arate că uneori simțiți nevoia să pupați o poală habar nu am de ce.

Mihail Neamțu: Deci eu pup poala Americii?

Gelu Duminică: Nu am zis a Americii.

Mihail Neamțu: Poală sau poartă?

Vedeți, mai jos, video:

Youtube video image

După scandalul de la Realitatea TV, Gelu Duminică a spus: " Uite că mă certai, ca la ușa cortului postului Realitatea, cu musiu Neamțu. Ăsta zise că îs prost și analfabet, eu îl făcui arogant, un pic legionar și zisei că pupă poala popii. Aici cred că amândoi am avut dreptate. Ăsta mic a zis că SUA sunt cea mai tare țară din lume și că ei o să ne salveze de răul estic și eu am zis că Europa de Est și-a mai luat-o cu astfel de așteptări. Și aici eu am dreptate!".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel