EXCLUSIV  Mihalea (SANADOR): Dacă luăm 100 de pacienți de pe stradă, vom găsi trei oameni cu anevrism

Foto Pexels
Foto Pexels

Dr. Cristian Mihalea a vorbit despre depistarea anevrismelor cerebrale.

Publicitate

„Pacienții, din cauza unor anumite migrene, își fac un RMN sau un CT. Deoarece disponibilitatea imagistică în România și Franța a crescut destul de mult, acum oricine își poate face un astfel de examen relativ ușor, depistăm tot mai mult. Incidența dată de carte este că 2-3 la sută din populație are anevrism cerebral. Deci, dacă luăm 100 de pacienți de pe stradă, vom găsi trei oameni cu anevrism, dacă i-am scana pe toți”, a spus Cristian Mihalea, medic primar, supraspecialist în neuroradiologie intervențională la Spitalul Clinic SANADOR.

„De obicei, pacienții care un anevrism de peste 7 - 8 mm am observat că îi depistăm, și probabil există o relație de cauzalitate între cefalee, migrenă și anumite anevrisme, care au o anumită mărime, o anumită poziționare. De obicei, sifonul carotidian, în loja cavernoasă, acolo sunt și mulți nervi cranieni și există un efect de compresie. Asta este o categorie de pacienți”, a explicat specialistul. 

Sanador

„Sunt pacienți care au anevrisme de 10-15 mm și acelea pot da dureri de cap cronice. (...) Potrivit studiilor, anevrismele cerebrale cresc cu un 1 mm pe an. Dacă astăzi găsim un anevrism de 3-4 mm pe care nu-l tratăm, îl urmărim cu RMN și la 80 - 90 la sută dintre pacienți constatăm că, în următorul an, crește cu 1 - 2 mm", a mai spus medicul.

„Majoritatea pacienților cu anevrism cerebral îi descoperim pe un RMN banal, până la urmă. A doua categorie de pacienți la care aceste malformații sau anevrisme dau semne și ei vin spre medic, sunt pacienți care, într-o bună zi, în plină sănătate neurologică, încep să aibă mici deficiențe, fie de vorbire, fie o mână care are o forță musculară mai mică, fie un mers care se deteriorează, nu mai este un mers sigur. Aceste simptomatologii trebuie să fie un semnal de alamă”, a spus medicul Cristian Mihalea. „Dacă apar simptome, pacientul trebuie să facă măcar un consult neurologic, care să-l trimită spre imagistică”, a mai explicat specialistul.

Cristian Mihalea, SANADOR, despre neuroradiologia intervențională, la DC News

Youtube video image

Dr. Cristian Mihalea a explicat ce este neuroradiologia intervențională.

„Neuroradiologia intervențională este, de fapt, o extensie a radiologiei intervenționale, dacă o luăm mai din spate, atunci a cardiologiei intervenționale. Infarctul acut se poate trata minim-invaziv printr-un abord arterial, se pune un stend. Mergând pe accelerat înainte, ajungem la bolile cerebrovasculare, la patologiile vaselor creierului, care se pot trata în aceeași manieră, dar, în loc să mergem spre cord, urcăm pe carotide cu anumite catetere, sub un aparat angiograf de foarte mare importanță”, a explicat Cristian Mihalea, medic primar, supraspecialist în neuroradiologie intervențională la Spitalul Clinic SANADOR.

La SANADOR, în vederea procedurilor de neuroradiologie intervențională, pacientul beneficiază de o evaluare atentă preprocedurală, precum și de o abordare pluridisciplinară, membrii echipei radiologice colaborând îndeaproape cu membrii echipei de neurochirurgie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel