Ministerul Afacerilor Externe a făcut publică biografia Ambasadorului Mihnea Marian Constantinescu, cel care s-a stins din viață la vârsta de numai 56 de ani.
Ambasadorul Mihnea Constantinescu s-a nascut în Bucureşti în anul 1961, fiind cel de-al treilea baiat al familiei Constantinescu. A absolvit Facultatea de Energetica a Universitaţii Politehnice Bucureşti, obţinând titlul de Doctor la aceeaşi Universitate. Implicarea sa în administraţia publica a început imediat dupa Revoluţia din 1989, când a obţinut atribuţii importante în aparatul guvernamental.
În Ministerul Afacerilor Externe a preluat prima funcţie de conducere în anul 1996, devenind Director de cabinet al ministrului afacerilor externe. A contribuit substanţial la succese ale diplomaţiei româneşti, din poziţiile de Director general pentru afaceri politice, Secretar de Stat coordonator, director de cabinet al mai multor premieri români, consilier de stat, ambasador şi reprezentant cu însarcinari speciale pentru securitate energetica.
A contribuit la sporirea profilului României
Ambasadorul Mihnea Constantinescu a contribuit la sporirea profilului României atât în cadrul organizaţiilor regionale, ocupând poziţia de Reprezentant personal al Preşedinţiei în Exerciţiu a OSCE pentru Sud-Estul Europei, cât şi la nivel global, prin funcţia de consilier adjunct al Ministerului de externe irakian în cadrul Autoritaţii Provizorii a Coaliţiei din Irak şi Reprezentant special al Guvernului României în cadrul Consiliului pentru Coordonarea Internaţionala la Bagdad. În calitate de preşedinte al Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului şi şef al delegaţiei României la aceasta organizaţie, a avut o contribuţie decisiva la recunoaşterea profesionalismului diplomaţiei româneşti în plan internaţional.
A contribuit substanţial la consolidarea diplomaţiei româneşti
Personalitate prolifica şi de înalta ţinuta, a contribuit substanţial la consolidarea diplomaţiei româneşti din poziţii importante, precum cea de preşedinte al Asociaţiei Române de Politica Externa, preşedinte al secţiei de politica externa a ADIRI, membru al Consiliului Naţional Român pentru Consiliul Mondial al Energiei, coordonator al Departamentului de cercetare al Academiei Diplomatice si membru în colegiul de conducere al Academiei Diplomatice a MAE, membru fondator al Asociaţiei Casa NATO, membru fondator al Institutului Aspen România, co-presedinte al Comitetului pentru Politica externa al I.A.R., membru al Consiliului de coordonare al Centrului National pentru Dezvoltare Durabila, Secretar general al Asociaţiei membrilor Legiunii de Onoare din România. A avut o colaborare apropiata cu Casa Regala a României, fiind membru al 'Consiliului Regal' şi membru al Consiliului Director al Fundatiei 'Colectia Familiei Regale'.
Pentru meritele sale deosebite a fost promovat de Preşedintele României, în anul 2002, în cel mai înalt grad diplomatic, cel de Ambasador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu