Mihnea Costoiu, în vârstă de 40 de ani, a fost propus miercuri de premierul Victor Ponta pentru funcția de ministru al Cercetării. El este rector al Universității Politehnica din București din luna martie a acestui an, ocupând încă din 2005 funcția de director general administrativ al universității.
Mihai Costoiu este cadru didactic asociat la Academia de Studii Economice (ASE) din Capitală, la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și la Universitatea Politehnica. În 2009 a fost secretar de stat în Ministerul Educației, sub mandatul de ministru al Ecaterinei Andronescu, iar în perioada 2001-2004 a fost secretar general în cadrul aceluiași Minister, tot sub mandatul fostului ministru Andronescu.
Mihnea Costoiu este doctorand al Universității Politehnica din București, în 2002-2003 a urmat studii postuniversitare de Securitate Națională la Colegiul Național de Apărare, în 1996 și-a obținut diploma de licență în Inginerie economică la Universitatea Politehnică București. În 1993 - 1995 a efectuat trei stagii de studii la Universitatea Paris IV, la Oxford și la Harvard. Potrivit CV-ului, a fost membru in comisia de negociere a Guvernului cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondiala în perioada 2001-2004 și în 2009. A fost membru în consiliul de conducere al Institutului Cultural Roman în perioada 2003-2004 și în 2009. Acesta a ocupat din 2005 funcția de director general administrativ al universității, este cadru didactic asociat la Academia de Studii Economice (ASE) din București, la SNSPA și la Universitatea Politehnică din București. În 2009 a fost secretar de stat in Ministerul Educatiei, sub mandatul de ministru al Ecaterinei Andronescu, iar in perioada 2001-2004 a fost secretar general in cadrul Ministerului. In 2004-2005 a fost manager de proiect în cadrul Ministerului Educației. Datele din CV arată că a fost olimpic, membru în lotul național de fizică (locul II) în 1988-1989, în 2004 a primit Ordinul Național Serviciul Credincios în Rang de Cavaler, iar în 2008 a primit distincție în lupta antidrog din partea Agenției Naționale Antidrog.
În declarația sa de avere din 2009, Mihai Costoiu arată că are un teren cumpărat în 2000, cu o suprafață dem 11. 256,80 de metri pătrați. În același an, el declară și trei clădiri, pe numele său, două deținute în Târgu-Jiu și una în București. Declarația de avere din 2009 arată că Mihnea Costoiu, în calitate de rector al Universității Politehnica, are un salariu anual de 94 306 lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu