Mii de broaşte mor în Australia şi nimeni nu ştie de ce. Problemă pentru întregul lanţ trofic

Fotografie de la nastia, Pexels
Fotografie de la nastia, Pexels

Mii de broaşte mor în Australia, iar cercetătorii nu au nicio idee cu privire la motive. 

Jodi Rowley, herpetolog, a adunat mostre de la 22 de broaşte de dimensiuni mici într-o expediţie din New South Wales, în speranţa de a descifra un fenomen care îi lasă fără replică atât pe iubitorii de animale, cât şi pe cercetători. 

"E un mister complicat, ca la crime", a spus Rowley, cu privire la faptul că mii de broaşte mor în întreaga Australia, şi nimeni nu ştie de ce. 

Rowley a început să studieze fenomenul iarna trecută, când a văzut mai multe postări pe reţelele sociale despre broaşte găsite moarte în curţi sau în pârâuri locale. Deşi îngrijorată, iniţial a pus-o pe seama sistemului imunitar al amfibienilor, care încetineşte în timpul sezonului rece. Iar iarna din Australia a fost una rece. 

Dar moartea broaştelor a continuat şi după terminarea iernii. Broaştele, care iarna se adună în grupuri, de această dată mergeau în spaţii deschise şi mureau în masă. De altfel, conform unui raport climatic, Australia este în topul continentelor la extincţii în masă. 

"Proprietarii din Australia spuneau că nu au mai văzut niciodată aşa ceva, dar că aveau zeci de broaşte moarte aproape de casa lor", a explicat Rowley conform Washington Post. Peste 1600 de semnalări au venit cu privire la mai mult de 40 de specii de broaşte din ţară. 

"M-am pregătit pentru posibilitatea ca fenomenul să reînceapă în iarnă, şi se pare că aşa este", a mai explicat Rowley. 

"Broaştele sunt misterioase, se ascund, dar acum ies la suprafaţă în număr mare. Dacă sunt schimbări în populaţia lor, vor fi repercusiuni în tot lanţul trofic", a declarat Karrie Rose, managerul Registrului Sanitar al Animalelor Sălbatice din Taronga. 

De altfel, broaştele sunt indicatorul sănătăţii unui ecosistem. Ele sunt hrană pentru păsări, reptile, chiar şi câini dingo. Şi ţin ecosistemul în echilibru, pentru că mânăncă alge şi insecte. Un studiu a legat, spre exemplu, creşterea cazurilor de malarie în două ţări de declinul populaţiei de broaşte, pentru că nu mai avea cine să mănâncă ţânţarii. 

Cine este suspectul principal 

 

Conform sursei citate, suspectul principal ar fi o ciupercă, care atacă pielea victimelor. Se numeşte ciuperca "chytrid", şi a decimat populaţia de amfibiene de la finalul secolului trecut. Cercetătorii cred că îşi are originea în peninsula Coreeană şi că s-a extins la nivel global prin intermediul comerţului. Această ciupercă, care se hrăneşte cu keratina din pielea exterioară a broaştelor, ameninţă supravieţuirea a peste 500 de specii de amfibieni. 

Rowley crede că ciuperca joacă un rol în moartea broaştelor, dar crede că se întâmplă şi alte lucruri. Asta pentru că această ciupercă există în Australia de decenii, iar unele autopsii ale broaştelor au scos la iveală leziuni interne pe sistemul nervos şi pe inimă. Asta înseamnă că s-a schimbat ceva în mediul înconjurător. 

Dintre sutele de broaşte analizate, aproximativ 75% erau infectate cu respectiva ciupercă. Nu s-a găsit încă o explicaţie pentru moartea celorlalte 25%. Astfel, se crede că ar fi vorba despre o toxină sau un element stresor provocat de secete, incendii şi inundaţii. 

"Dacă acest fenomen continuă, atunci consecinţele ar putea fi cu adevărat problematice pentru broaştele noastre", a concluzionat Rowley. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel