Mii de medicamente riscă să dispară de pe piaţă. Lista

Mii de medicamente ieftine riscă să dispară de pe piaţă, avertizează Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice.

Mii de medicamente ieftine riscă să fie scoase din producţie sau delistate în perioada imediat următoare, avertizează Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice (APMGR). Printre acestea se află medicamente esenţiale în tratamentul cancerului, al afecţiunilor cardiovasculare, neurologice şi gastrointestinale, principala cauza fiind taxa clawback, aplicată "în mod uniform" atât medicamentelor scumpe, cât şi celor ieftine. 

Potrivit APMGR, taxa clawback a ajuns deja la 24,13% în primul trimestru al acestui an, faţă de 19,86% în primul trimestru al anului trecut sau de 15,62% - în primul trimestru al anului 2016. 

"Având în vedere că taxa clawback se aplică la un preţ al medicamentului care include adaosurile distribuitorilor şi farmaciilor, care devin fixe la un preţ al medicamentului mai mare de 300 de lei, impactul pe medicamentele ieftine este considerabil mai mare. De exemplu, taxa clawback, la nivelul din trimestrul I, reprezintă 34% din preţul de producător pentru medicamentele sub 25 de lei şi este de abia 24% pentru medicamentele peste 3.000 lei", precizează APMGR, într-un comunicat transmis marţi presei.

Producătorii de medicamente generice nu mai pot susţine consumul

APMGR atrage atenţia că producătorii de medicamente generice nu mai pot susţine un consum de care nu sunt responsabili şi care creşte în special din cauza introducerii necondiţionate pe lista de medicamente compensate a medicamentelor inovative. 

"Nu este echitabil pentru noi să finanţăm un consum pe care nu îl generăm. Mai important, nu ne putem permite să finanţăm acest consum, ceea ce înseamnă că trebuie să renunţăm la medicamentele ale căror costuri de producţie nu mai pot fi acoperite sau să închidem facilităţi de producţie. Şi pacienţii şi economia României vor pierde", afirmă Adrian Grecu, preşedintele APMGR, citat în comunicat. 

Potrivit aceleiaşi surse, printre medicamentele cu risc major de a scădea sub limita profitabilităţii şi de a dispărea de pe piaţă se numără: Tamoxifenul (tumori de sân), Bleomicina (leucemie, afecţiuni hematologice), Fluorouracil (cancer), Cisplatin (cancer), Flutamida (cancer), Memantine (demenţă), Gentamicinum (infecţii germeni rezistenţi intra-spitaliceşti), Theophyllinum (astm), Captopril (hipertensiune, insuficienţă cardiacă), Furosemid (insuficienţă cardiacă, ciroză hepatică), Ranitidină (afecţiuni gastrointestinale), Indapamida (afecţiuni cardiovasculare). 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel