Mii de persoane au mărșăluit la Madrid pentru încetarea focului în Fâșia Gaza.
Mii de persoane, purtând pancarte și bannere în sprijinul palestinienilor, au mărșăluit sâmbătă la Madrid pentru a cere încetarea focului în Fâșia Gaza, dar și ruperea relațiilor între Spania și Israel, relatează AFP, scrie Agerpres.
Manifestația, la care au participat aproximativ 4.000 de persoane, potrivit autorităților, a fost organizată la apelul a circa 30 de organizații înainte de marcarea a 76 de ani de la Nakba (”catastrofă” în arabă), care reprezintă pentru palestinieni exodul a 760.000 de persoane în timpul războiului din 1948 după crearea statului Israel.
Global pro-Palestine protests persist and grow larger daily, images emerging from demonstrations in Madrid, Athens, and Tokyo, demanding a ceasefire and condemning the Israeli genocide in Gaza. pic.twitter.com/Y7QL21539I
— Quds News Network (@QudsNen) May 11, 2024
Mai mulți demonstranți au purtat pancarte care denunțau un ”genocid” în Gaza și încurajau ”rezistența” poporului palestinian.
”Au forțat oamenii să se înghesuie în sudul Fâșiei Gaza (...) și acum sunt din nou mutați dintr-un loc în altul în condițiile în care nu mai există un loc sigur”, a denunțat Jaldia Abubakra, o femeie în vârstă de 57 de ani, referindu-se la evacuările ordonate de armata israeliană la Rafah.
În ultimele zile, studenții spanioli au organizat proteste pașnice în campusuri din Madrid, Barcelona și Valencia, alăturându-se mișcării de mobilizare apărute în mai multe universități americane și europene.
Conferința rectorilor spanioli a declarat săptămâna aceasta că s-a angajat să ”revizuiască și, după caz, să suspende” acordurile de colaborare cu universitățile și centrele de cercetare israeliene care ”nu și-au exprimat un angajament ferm pentru pace și respectarea dreptului internațional umanitar”.
Spania, considerată vocea cea mai critică din Europa la adresa Israelului, depune eforturi pentru a convinge și alte capitale europene să recunoască un stat palestinian.
Citește și: Franța cere Israelului să înceteze operațiunea sa din Rafah
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News