Mii de sinistrați în urma inundațiilor din Tanzania

Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa de la începutul acestei săptămâni şi circa 2.570 au rămas fără adăpost într-o regiune din sudul Tanzaniei, în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale, a declarat vineri o sursă oficială, relatează AFP.

"Pagubele provocate de inundaţii sunt enorme", a declarat Salome Magambo, secretar administrativ al districtului Kyela, în regiunea Mbeya.

"De la începutul săptămânii, cinci persoane şi-au pierdut viaţa şi circa 2.570 au rămas fără adăpost, dintre care unele sunt în prezent găzduite de prieteni sau în şcoli şi biserici", a spus ea.

"Am început deja să distribuim alimente şi să oferim asistenţă medicală persoanelor afectate", a adăugat ea, menţionând că inundaţiile au provocat închiderea temporară a mai multor şcoli primare şi secundare.

Potrivit presei locale, numeroase familii din districtul Kyela sunt grav afectate, hainele, obiectele, mobilierul şi rezervele de alimente fiind luate de apă.

Culturile au fost de asemenea distruse, provocând temeri în legătură cu o lipsă a hranei în lunile următoare în acest district cunoscut pentru producţia de orez.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel