Mike Pompe, îngrijorat de diviziunile din rândul opoziţiei venezuelene

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, şi-a exprimat recent îngrijorarea în legătură cu diviziunile din rândul opoziţiei venezuelene, de care ar putea profita preşedintele Nicolas Maduro, a informat miercuri cotidianul Washington Post, potrivit AFP.

'Să păstrezi unită poziţia este extrem de dificil', a declarat şeful diplomaţiei americane în cursul unei reuniuni cu uşile închise, săptămâna trecută, la New York, de la care cotidianul a obţinut o înregistrare. Statele Unite, alături de alte peste 50 de ţări, l-au recunoscut ca preşedinte interimar al Venezuelei pe şeful opoziţiei, Juan Guaido, şi cer plecarea de la putere a preşedintelui socialist Nicolas Maduro.

'De îndată ce Maduro va pleca, toată lumea va ridica mâna +luaţi-mă pe mine, eu sunt viitorul preşedinte al Venezuelei+', a mai spus Mike Pompeo. 'Vor fi peste 40 de persoane care se vor revendica urmaşul firesc al lui Maduro', a adăugat demnitarul american. Aceste diviziuni din rândul opoziţiei ar explica, în opinia sa, eşecul tentativei de revoltă, condusă de Juan Guaido la 30 aprilie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel