Mike Pompeo, vizită CONTROVERSATĂ în Israel

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Mike Pompeo, a efectuat o vizită controversată în Israel. Ce a urmărit diplomatul.

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a efectuat o vizită la un sit arheologic condus de un grup de coloniști israelieni acuzat că au relocat familiile palestiniene din casele lor din cartierele ocupate din Ierusalim. A fost prima dată când un secretar de stat al SUA a vizitat oficial un loc controversat, o mișcare profund provocatoare pe care administrațiile americane anterioare s-au străduit să o evite.

Orașul lui David, o imensă atracție turistică din apropierea Ierusalimului, în partea de est, este condus de Elad, o organizație de coloniști israelieni care încearcă să consolideze prezența evreiască în cartierul Silwan, în detrimentul rezidenților arabi.

Situl arheologic, criticat de diplomații străini

Diplomații UE au criticat situl arheologic deoarece încearcă să ignore istoria diversă a orașului antic în favoarea „unei narațiuni exclusiv evreiești, în timp ce excavațiile îi îndepărtează pe palistinieni din acea zonă. Elad s-a extins prin cumpărarea de case palestiniene și folosirea legilor israeliene care permit statului să preia proprietățile palestiniene. Aproximativ 450 de coloniști trăiesc acum alături de aproape 10.000 de palestinieni în Silwan.

Vizita lui Pompeo, care face parte dintr-un turneu internațional de rămas bun, este de așteptat să includă o vizită la fel de explozivă la o cramă israeliană, într-o așezare din Cisiordania ocupată. Joi, Pompeo a declarat că va vizita înălțimile Golanului, pe care Israelul le-a capturat de la Siria în războiul din 1967 și acum le revendică drept ale sale.

Într-o conferință de presă cu liderul israelian, Benjamin Netanyahu, Pompeo a declarat că departamentul de stat a avut „o viziune greșită asupra așezărilor din regiune”, în timp ce majoritatea puterilor mondiale consideră așezările drept ilegale în conformitate cu dreptul internațional, potrivit TheGuardian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel