Miliardara filantroapă Lily Safra a murit

Miliardara filantroapă Lily Safra a murit / Foto: Pixabay, de Andreas Lischka
Miliardara filantroapă Lily Safra a murit / Foto: Pixabay, de Andreas Lischka

A murit miliardara filantroapă Lily Safra.

Miliardara Lily Safra, văduva bancherului Edmond Safra, a decedat sâmbătă, la vârsta de 87 de ani, transmite Agerpres, Tristul anunț a fost făcut într-un comunicat de presă de Fundaţia Edmond J. Safra, a cărei preşedinte era, transmite AFP.

"Timp de mai bine de douăzeci de ani, doamna Safra a susţinut cu fidelitate moştenirea filantropică a mult-iubitului ei soţ Edmond, sprijinind sute de organizaţii din întreaga lume", i-a adus omagiu fundaţia.

Înmormântarea sa va avea loc pe 11 iulie la Geneva.

Născută în Porto Alegre, Brazilia, Lily Safra şi-a petrecut o parte din viaţă la Monaco şi apoi la Geneva, unde a şi murit. S-a căsătorit cu Edmond Safra în 1976 şi i-a moştenit averea după moartea acestuia, în 1999, într-un incendiu în apartamentul său din Monaco provocat de către unul din îngrijitorii săi, caz care a ţinut prima pagină a ziarelor la acea vreme.

Cunoscută pentru donaţiile sale filantropice, Lily Safra a sprijinit în special cercetările privind boala Parkinson şi alte boli care afectează creierul. Printre altele, a donat zece milioane de euro Fundaţiei Heritage, a doua zi după incendiul de la Catedrala Notre-Dame din Paris.

O nouă moarte bizară în Rusia. Yury Voronov este al șaselea manager cu legături Gazprom mort în condiții suspecte

Un miliardar rus, director de top legat de gigantul energetic Gazprom a fost găsit mort la conacul său, acum câteva zile, a informat presa locală, potrivit The Independent.

Yury Voronov, șeful unei companii de logistică care deținea contracte profitabile cu Gazprom, a fost găsit mort într-o piscină din curtea casei lui, într-o suburbie de lux, lângă Sankt Petersburg. Se pare că rusul a murit în urma unei împușcături în cap. Voronov a fost fondatorul și CEO-ul companiei de transport și logistică Astra-Shipping, care a lucrat cu Gazprom în Arctica. Potrivit publicației rusești 47news, un pistol a fost găsit în apropierea piscinei, iar la fundul acesteia erau mai multe carcase de gloanțe. Trupul lui Voronov fost găsit luni în jurul orei 14.

Soția lui Voronov ar fi spus poliției că bărbatul a băut mult în ultima perioadă din cauza unor certuri cu contractanții și partenerii săi de afaceri. Moartea sa este cel puțin a șasea legată de industria rusă de gaze în ultimele luni. Leonid Shulman, șeful serviciului de transport al Gazprom Invest, a fost găsit mort lângă Leningrad la 30 ianuarie 2022. La doar o lună după aceea, Alexander Tyulakov, director general adjunct la Gazprom, a fost găsit mort în garajul său, pe 25 februarie.

Mikhail Watford, un miliardar rus născut în Ucraina, care nu avea legătură cu Gazprom, dar și-a făcut avere din petrol și gaze, a fost găsit mort în casa sa din Surrey, Anglia, pe 28 februarie. Poliția din Surrey nu a tratat moartea ca fiind suspectă. Cadavrele fostului vicepreședinte al Gazprombank Vladislav Avayev, ale soției și ale fiicei sale au fost găsite la Moscova pe 18 aprilie. Igor Volobuev, fost vicepreședinte la Gazprombank, a declarat pentru CNN că nu crede că decesele nu sunt cauzate de crimă urmată de sinucidere, așa cum sugerase poliția. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel