Procurorul general al SUA, William Barr, a cerut FBI-ului și Departamentului de Justiție o anchetă cu privire la moartea miliardarului american Jeffrey Epstein, declarându-se „îngrozit" de decesul acestuia în timp ce se afla în custodia poliţiei federale, potrivit Associated Press.
"Moartea domnului Epstein ridică semne de întrebare serioase la care trebuie să se răspundă", a spus Barr într-o declarație.
Miliardarul american, Jeffrey Epstein, a fost găsit mort sâmbătă în celula sa într-o închisoare din New York, în așteptarea procesului pentru acuzații de abuz sexual şi trafic de minori.
Epstein a pledat nevinovat și a fost reținut fără a avea dreptul la cauțiune.
Pe numele său au fost formulate două capete de acuzare pentru trafic de minori, pentru care risca o pedeapsă cu până la 45 de ani de închisoare.
Acesta a mai încercat să se sinucidă pe 25 iulie, fiind găsit în stare de inconștiență și cu răni la gât în celula sa de la o închisoare din Manhattan, New York.
În urmă cu 11 ani, Epstein, în vârstă de 66 de ani, care avea legături cu Hollywood-ul și lumea politică din SUA, a fost condamnat la 18 luni de închisoare, după ce a pledat vinovat la acuzațiile de solicitare a serviciilor unor prostituate. Atunci, el a fost acuzat că, împreună cu asistenții săi personali, ademenea minore în locuința sa din Palm Beach, Florida., sub pretextul "masajelor". Ulterior, acesta le viola sau agresa sexual și le plătea cu sume cuprinse între 200 și 1.000 de dolari.
Sentința i-a fost apoi redusă la 13 luni, cu un an de supraveghere judiciară. Totodată, a fost înscris în registrul național al infractorilor sexuali. În închisoare, Epstein a trăit într-o celulă privată. El putea părăsi închisoarea 12 ore pe zi, pentru a merge la birou, o situație criticată de analiștii în domeniu.
Epstein s-a născut în 1953, în cartierul Brooklyn din New York, din părinți evrei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu