Roxana Mînzatu a explicat, în detaliu, care sunt liniile de finanţare, din fonduri europene, pentru dezvoltarea fermelor din România, câţi bani pot accesa fermierii şi ce pot face cu sumele obţinute.
"Fermele mari au finanţări generoase. Submăsura 4.1, ca să o reperăm, va avea un buget de 600 de milioane de euro şi se vor finanţa ferme zootehnice şi ferme vegetale. Vorbim, când spune ferme, de creşterea animalelor, culturi, solarii, inclusiv culturi în spaţii protejate. Finanţările nerambursabile se duc până la 1,5 milioane de euro, dar pentru a ajunge la această sumă - este 50% grantul, 50% contribuţia proprie – dar dacă îndeplineşti anumite condiţii, de exemplu ai fost tânăr fermier când te-ai instalat în fermă sau reprezinţi o structură asociativă, cooperativă de exemplu, poţi să obţii o suplimentare de punctaj şi se poate ajunge în anumite circumstanţe la o pondere a ajutorului nerambursabil de 70%.
Avem pachete cum ar fi: luăm utilaje agricole sau investim în sistemul de irigaţii al fermei – şi aici nu contează că vorbim de fermă vegetală, de cultivarea de plante, de solarii sau de partea de zootehnie; ne putem încadra în pachetul în care vrem să facem investiţii nu doar în creşterea plantelor dar şi în procesare, în realizarea unui magazin la poarta fermei, pentru produsele pe care le realizăm şi atunci sumele sunt puţin mai mari. Aici putem să achiziţionăm linii de condiţionare, procesare a legumelor, a laptelui sau a ceea ce producem acolo, hala în care se lucrează, drumuri de acces, sistem de încălzire pentru respectiva facilitate, putem investi dacă e cazul în depozitarea-procesarea gunoiului de grajd care este foarte important în tot ceea ce înseamnă agricultură, deci ne încadrăm aici, avem un pachet special şi sumele sunt un pic mai mari. În cazul solariilor avem sume diferenţiate.
Putem intra şi cu ferme noi, dar şi cu ferme existente, dar suntem punctaţi dacă avem fermă cu o vechime de peste trei ani. Ferma însemnând persoana juridică din spatele exploataţiei", a explicat Roxana Mînzatu în cadrul emisiunii "Din culisele Europei", realizată de Claudia Ţapardel la DC News.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News