Milionarul român care NU credea în coronavirus s-a infectat. "Îmi pun două măşti pe faţă"

Un milionar român care nu credea în coronavirus la începutul pandemiei a anunţat că a fost infectat şi că acum îşi ia măsuri suplimentare de protecţie.

Alegeri prezidentiale 2024

”Nu îmi vine să cred ce se întâmplă în SUA, magazinele sunt goale, străzile sunt pustii. America este o țară puternică, însă… acum e doborâtă. Las Vegas era un oraș în care nu dormea nimeni, acum e pustiu, cazinourile, restaurantele sunt toate închise. E ca într-un film de groază. Am decis să plec în Mexic pentru că aici nu este atât de restricționat totul. Aici magazinele, mall-urile sunt deschise, oamenii se distrează.”, spunea Nick Rădoi la mijlocul lunii aprilie, nemulţumit de restricţiile impuse în SUA. 

"Frica te face să crezi că n-o să reuşeşti"

”În California e totul închis, nu prea ai cum să te distrezi, tot ceea poți să faci este să mergi în cazino, să joci. În cazino, lumea era ca înainte, fără măști, cazinourile erau supraîncărcate de oameni și, undeva acolo, s-a întâmplat să iau coronavirus. Bineînțeles că am simțit toate simptomele, am fost la doctor, nu am vrut să stau la spital și am urmat tratamentul acasă. Vreau să zic că n-aș dori nimănui să treacă prin această situație. 

Eu sunt un om sănătos, nu fumez, nu beau, nu am probleme medicale. Nici eu, nici fratele meu. Virusul este o gripă, dar frica te face să crezi că n-o să reușești. Noi am reușit, suntem amândoi negativi, dar nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut noi. Acum înțeleg de ce mor oamenii care au alte boli, acum înțeleg de ce este atât de afectat un om cu alte probleme de sănătate. Eu, care nu am alte boli, am avut zile în care am simțit că nu mai pot, că n-o să reușesc", a declarat Nick Rădoi, conform Antena3.ro

"Îmi pun două măşti pe faţă"

"Pe oamenii care au fost ca mine, neglijenți, îi rog să facă ceea ce fac eu acum. Îmi pun două măști pe față, mi-e frică să mă întâlnesc cu oamenii, mă spăl de zeci de ori pe mâini dacă ating o scară sau altceva. 

Aș dori ca toți cei care nu cred să dea importanță, pentru că este foarte nasol să treci prin acest virus. Mai bine protejează-te și încearcă să ai grijă de tine. Eu am avut nevoie în jur de două-trei săptămâni să mă fac bine. Și eu, și fratele meu. Au fost multe rugăciuni din partea familiei", a conchis Nick Rădoi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel