Un militar de doar 23 de ani a fost găsit mort astăzi, într-unul dintre căminele Colegiului Militar "Dimitrie Cantemir" Breaza. Procurorii militari au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.
Militarul din Batalionul 3 Geniu "General Constantin Poenaru" Mărăcineni se afla în misiune. El ar fi murit în somn, la ora 04:30, în unul dintre căminele colegiului.
Medicii sosiţi la faţa locului au constatat decesul tânărului.
Parchetul Militar Ploieşti a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres. Nu existau date care să ateste că militarul suferea de anumite afecţiuni şi că acesta a fost găsit de colegii săi, care şi-au anunţat superiorii.
Trupul neînsufleţit a fost dus la Serviciul de Medicină Legală Prahova, urmând a fi stabilite cauzele decesului, au precizat sursele citate.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu