O comisie va cerceta cauzele producerii accidentului în urma căruia un militar şi-a pierdut viaţa în gara din Alba Iulia, în timp ce descărca vehicule militare pentru parada de 1 decembrie, informează vineri CFR SA.
"Referitor la accidentul din staţia Alba Iulia vă informăm că o comisie abilitată va cerceta condiţiile producerii acestui tragic accident, în care un militar şi-a pierdut viaţa şi, totodată, va stabili şi care au fost cauzele exacte. Conducerea CFR îşi exprimă public regretul pentru acest tragic accident şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate", precizează sursa citată.
Un militar şi-a pierdut viaţa, vineri, în gara din Alba Iulia, după ce s-a electrocutat în timpul descărcării unor vehicule militare pentru parada din 1 Decembrie.
Imaginile filmate de martorii oculari surprind momentul în care colegii militarului strigă disperaţi să fie oprit curentul.
Declarațiile martorilor
Potrivit unui martor, când militarul a ieşit din tancul aflat în convoi pe linia de cale ferată, s-a produs un arc electric şi s-a auzit "o bubuitură".
"A fost aruncat ca o păpuşă", a spus acesta.
La faţa locului au ajuns echipajele SMURD, însă acestea nu au putut să facă nimic pentru salvarea militarului. Zona a fost securizată de către Poliţie, iar ancheta a fost preluată de către Parchetul Militar.
Convoiul cu vehicule militare urma să participe la parada de 1 Decembrie de la Alba Iulia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News