Militari americani desfășurați, Putin reacționează

Circa 300 de pușcași marini americani au aterizat luni în Norvegia în cadrul unei desfășurări prin rotație de șase luni, aceasta fiind prima dată după al Doilea Război Mondial când a fost permisă staționarea de trupe străine în țara scandinavă, spre nemulțumirea Rusiei vecine.

Publicitate

Plecați duminică seara din Carolina de Nord la bordul unui Boeing 747 închiriat, pușcașii marini au debarcat cu arme și bagaje pe aeroportul din Vaernes, în apropiere de Trondheim, conform imaginilor difuzate de televiziunea norvegiană.

Țară membră NATO, Norvegia a anunțat în luna octombrie că a acceptat o cerere din partea SUA pentru desfășurarea de trupe pe teritoriul său.

Această prezență, prin rotație pentru a nu provoca mânia Moscovei, este prezentată ca fiind un test de un an ce are drept scop să permită antrenarea pușcașilor marini împreună cu armata norvegiană în condiții dure.

Inițiativa a provocat totuși nemulțumirea Rusiei pe fondul tensiunilor în creștere cu Occidentul privind criza din Ucraina și conflictul din Siria. 'Acest lucru nu va îmbunătăți cu siguranță situația de securitate din Europa de Nord", a declarat purtătorul de cuvânt al Ambasadei Rusiei la Oslo, Maxim Gurov, într-un e-mail trimis AFP, preluat de Agerpres.

Pentru a calma temerile vecinului său sovietic, Norvegia s-a angajat înainte de a deveni membru fondator al NATO în 1949 să nu permită prezența pe teritoriul său a unor forțe de luptă străine 'atât timp cât ea (Norvegia) nu este atacată sau amenințată că va fi atacată'.

Guvernul norvegian a afirmat că trupe NATO se pregătesc deja cu regularitate în țară și că desfășurarea de trupe prin rotație nu este echivalentă cu deschiderea unei baze permanente a SUA pe teritoriul norvegian.

Până în prezent, armata americană dispune în Norvegia de cantități mari de materiale militare depozitate în tuneluri săpate în munți, însă nu și de trupe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel