O delegație de militari americani, parte a programului de pregătire CAPSTONE din cadrul National Defence University din Statele Unite ale Americii, s-au aflat, azi, în vizita la Palatul Parlamentului.
Programul de pregătire CAPSTONE este un program cu tradiție, înființat în 1982, pentru pregătirea profesioniștilor din cadrul forțelor armate ale SUA, având ca obiectiv primordial antrenarea antrenarea acestora pentru a fi mai eficienți în atacarea problemelor care privesc securitatea națională.
Cel care a condus delegația este Generalul (Ret.) Tod D. Walters, fost SACEUR (Supreme Allied Commander Europe), cel care a coordonat retragerea trupelor europene din Afganistan.
Această vizită în Parlament a fost organizată de deputatul Pavel Popescu, membru al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională și a oferit contextul ofițerilor de rang înalt americani prezenți să afle istoria Legislativului românesc. Aceștia au vizitat sala plenară a Camerei Deputaților și a Senatului.
"Mă bucură ca de fiecare dată că am putut găzdui profesioniștii din armata Statelor Unite ale Americii în țara noastră. În mod particular, în contextul în care democrația și securitatea sunt ambele elemente pivotale în parteneriatul strategic româno-american, această vizită a reprezentat oportunitatea de expune istoria democrației românești chiar în Palatul Parlamentului, forul decizional principal al țării. Generalii americani, care participă la acest prestigios program de formare, pentru a intra în prima linie a protejării valorilor noastre comune s-au arătat real impresionați de istoria și cultura țării noastre. M-am despărțit de prietenii noștri din armata americană cu un mesaj simplu: rămâneți pe termen lung în România, investiți în România!”, a declarat Pavel Popescu, deputat PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu