Militarii ar putea ieși la pensie mai repede. Un proiect legislativ propune să fie redusă vechimea necesară de la 15 ani la 10 ani, pentru specialiştii cu înaltă sau dublă calificare profesională, încadraţi pe filieră externă.
Proiectul de completare a legii cu privire la pensiile militare de stat a fost depus la Senat de trei deputați PSD.
"Condiţia cumulativă a vechimii în serviciu de cel puţin 15 ani pentru deschiderea dreptului de pensie militară produce, pentru încă cel puţin 24 de luni de la intratrea în vigoare a Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, situaţii de dublă discriminare, după vârstă şi gen, a unei întregi categorii de personal de specialitate, încadrate direct, în temeiul unor dispoziţii legale ce au prevăzut drept condiţie esenţială pentru deschiderea dreptului de pensie vechimea minimă în serviciu de 10 ani, întâi numai pentru femei şi apoi, în mod egal, pentru femei şi bărbaţi", se arată în expunerea de motive. "Pentru buna desfăşurare a activităţii în structurile operative de poliţie judiciară, de criminalistică, de crimă organizată, dar şi în domeniul investigării fraudelor financiar-bancare sau informatice, în domeniul tehnologiilor avansate (...), se impune încadrarea din sursa externă a unor specialişti din viaţa civilă, cu experienţă şi expertiză în diverse domenii, uneori cu dublă specializare", mai arată documentul citat, potrivit Adevărul.
[citeste si]
Majorarea condiţiei de vechime minimală în serviciu de la 10 la 15 ani pentru deschiderea dreptului la pensie militară, prin modificările succesive aduse Legii 179/2004 a drepturilor de pensie de stat ale poliţiştilor, respectiv OUG 185/2005, dar şi Legii 360/2002 a Statutului poliţistului, generează "situaţii dramatice" de încetare a raporturilor de serviciu odată cu împlinirea limitei de vârstă, dar fără drept de pensie militară, mai afirmă iniţiatorii în expunerea de motive.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu