Militarii români din Afganistan, umiliți la întoarcerea acasă. "Suntem înghesuiți ca niște animale"

Militarii români se întorc din Afganistan. Cei 12 ani de război în Afganistan, la care militarii români au luat parte, au creat o nouă generație de veterani ai forțelor armate. Eroi pentru o națiune, la întoarcerea în țară, militarii români au fost umiliți. 

Militarii Batalionului 20 Infanterie Dolj au aterizat pe aeroportul din Craiova. "Scorpionii negri" de la Craiova au ajuns, duminică, acasă. Odată cu repatrierea lor se încheie misiunea Forței Internaționale de Asistență și Securitate.

Potrivit Realitatea TV, militarii au trimis o scrisoare în care au acuzat tratamentul umilitor. "Au fost decalate toate zborurile cu patru zile şi suntem înghesuiţi câte 75 într-un avion care are o capacitate mult mai mică. Au fost improvizate scaune în zona unde de obicei sunt încărcate bagajele. Din această cauză nu avem voie decât cu un bagaj de mână", reclamă militarii Batalionului 20 Infanterie "Scorpionii Negri". 

Un militar român a murit în Afganistan. Alți cinci sunt răniți

Militarii mai scriu că oficialii s-au interesat de ei doar când a trebuit să-şi facă imagine. "Pentru că trebuie să ajungem acasă, cu toţii, până pe 18 iulie, şi ne-a fost pusă la dispoziţie o singură aeronavă, suntem înghesuiţi ca nişte animale. Aşa suntem trataţi, acum, la final de misiune. Oameni din Guvernul României au venit aici, ne-au lăudat şi apoi nu i-a mai interesat de soarta noastră", conchid Scorpionii Negri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel