EXCLUSIV  Tehnocrații, mișcare BOMBĂ pentru controlul alegerilor

Sindicatele polițiștilor protestează față de o măsură bombă pregătită în secret de guvern. Dumitru Coarnă a declarat DCNews că tehnocrații vor să dea o ordonanță de urgență prin care să schimbe statutul DIGIPI, serviciul secret al Ministerului de Interne. Acesta va fi militarizat.

Alegeri prezidentiale 2024

”Din câte am aflat, spune Dumitru Coarnă, vicepreședintele sindicatului, Guvernul pregătește o ordonanță de urgență pentru desființarea DIGIPI și reînființarea acestei direcții ca structură militarizată. Suntem revoltați și sperăm ca întreaga societate să reacționeze la această lovitură de forță, în primul rând împotriva democrației. Demilitarizarea Poliției a fost una dintre condițiile de aderare la Uniunea Europeană, procesul de demilitarizare fiind negociat și aplicat începând cu 2002,  prin legea 360, care a modificat legea din 1995 care reglementa statutul Poliției. Occidentalii au insistat pe demilitarizarea Poliției, fără de care nu este concepută o societate democratică. Acum, tehnocrații de la Bruxelles vor să revină la situația din comunism?”, a spus Dumitru Coarnă.

Controlul alegerilor, prin structuri militarizate

”Este un atac la democrație. O încercare de dictatură militară. Măsura este una dictatorială, adaugă Dumitru Coarnă, nedemocratică, mai ales că Ministerul de Interne gestionează alegerile. Cum să implic o structură militarizată în ecuația electorală? Iar militarizarea DIGIPI este doar primul pas. Dacă au început, vor continua procesul la întreg Ministerul de Interne. O unitate militară în interiorul unei structuri civile nu are logică. Probabil, testează toleranța societății la măsuri antidemocratice, iar dacă nu vom reacționa, blocând acest demers, vor continua. Nu știm ce va face socitatea civilă, dar angajații MAI vor protesta: am dat examen pentru a fi funcționar public cu statut special, nu militari. Am urmat Academia de poliție, nu Academia Militară. Nu dorim să ne reîntoarcem în cazarmă”, a concluzionat Dumitru Coarnă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel