€ 5.0908
|
$ 4.3146
|
Curs valutar: € 5.0908
|
$ 4.3146
 

Piața Universității: spaima că alţii ar putea să se îmbogăţească

Piața Universității: spaima că alţii ar putea să se îmbogăţească
 

Lucian Mîndruță critică atitudinea celor care protestează împotriva proiectului Roșia Montană și împotriva exploatării gazelor de șist într-o postare de pe blogul personal, intitulată "Trădarea de țară ca sentiment înălțător". Marius Ghilezean își publică și el opinia despre protestatarii din Piața Universității în evz.ro, într-un articol intitulat "Genetica protestelor din Piața Universității".

Iată ce scrie Lucian Mîndruță:

Eu nu cred că există oameni plătiţi să facă jocul intereselor străine în România.

Eu cred că sunt destui care o fac gratis.

(...)

Eu cred că sunt destui care nu şi-ar trăda niciodată ţara.

(...)

Eu nu cred că sunt oameni plătiţi să oprească exploatările cu gaze de şist, de exemplu. Eu cred doar că sunt oameni care şi-au găsit o religie mai simplă şi mai înălţătoare decât raţiunea: apostolatul personal. Lupta pentru o miza mai importantă decât sărăcia ta: spaima că alţii ar putea să se îmbogăţească.

Eu cred că a venit momentul în care ratarea individului poate fi explicată şi că sacrificiu suprem pentru ţară. Pentru că, da, de-aia n-am făcut nimic în viaţă şi acum trebuie să protestăm săraci şi oleacă mai bătrâni: pentru că alţii, mereu alţii ne-au oprit!

Eu zic că suntem deja pregătiţi să ne înscriem la secţia de re-educare a Universităţii Totalitare. O unitate de învăţământ politic care cumva, în ultimul deceniu, a înlocuit toate şcolile de piaţă, libertate şi responsabilitate individuală.

(...)

Marius Ghilezean critică dualismul protestatarilor:

În urmă cu 23 de ani, când am ieşit pe străzile Timişoarei, nu aş fi crezut că voi trăi vremurile în care tinerii, în majoritate lor, angajaţi ai multinaţionalelor, care se bucură de un venit substanţial, să agite pe străzi pancarte cu mesajul: "Jos capitalismul" şi “Corporatismul nu face legislaţia!" La o primă vedere, vi s-ar părea un non-sens ca de dimineaţă, până după- amiază, să fii corporatist, iar seara să agiţi steaguri contra celor care îţi plătesc salariul.

(...)

Majoritatea protestatarilor de astăzi sunt născuţi la sfârşitul comunismului şi începutul lumii noi, a libertăţii. În goana după venituri cât mai mari, părinţii crescuţi în comunism, care n-au avut de unde să aspire spiritul antreprenorial, nu s-au ocupat nici de formarea pro-capitalistă a copiiilor lor. Un sistem ticăloşit, ajuns la putere din structurile fostei securităţi, nu a avut interesul să cultive sămânţa rodnică a dezvoltării umane prin forţa proprie. Individul a trăit peste două decenii ca un angajat sau chiar asistat social. Acel sănătos laissez-faire a fost prost interpretat.

(...)

În termeni comuni, nu poţi gândi ca un stăpân, când provii dintr-o lume de slugi. E o lege a naturii, înscrisă chiar şi în Biblie. Şi aici e blestemul acestei naţiuni. Avem miliardari de carton, false modele antreprenoriale, provenite din lumea chelnerilor, a vânzătorilor de ţigări de pe Lipscani şi a şarlatanilor proveniţi din structurile vechiului "politburo" comunist.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close