Minerii din județul Hunedoara continuă protestul în subteran. Doi bărbați au avut nevoie de îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD.
Peste 100 de mineri de la exploatările de cărbune Paroşeni şi Uricani, din Valea Jiului, continuă să protesteze în subteranul celor două mine, marţi, pentru a doua zi consecutiv, nemulţumiţi de faptul că nu există soluţii compensatorii pentru angajaţii care vor fi disponibilizaţi la începutul anului viitor, scrie Agerpres.
Protestatarii, care au rămas peste noapte în subteran, solicită prelungirea Ordonanţei 36, care le garanta plăţi compensatorii şi vechime în muncă pentru doi ani de zile, pentru cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare în acest interval de timp, precum şi angajarea la minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) pentru cei care nu se pot pensiona încă.
"Protestul continuă. În subteranul minei Paroşeni se află 60 de mineri, iar la Uricani sunt 42 de angajaţi. O parte dintre cei aflaţi în subteran au asigurat şi condiţiile de securitate ale exploatărilor miniere, efectuând reviziile necesare la instalaţiile principale, cum ar fi cele de la puţul de acces, s-a tras apa din galerii, s-a măsurat concentraţia de gaz din galerii", a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Sindicatului "Huila", Laszlo Domokos.
Potrivit liderului sindical, doi dintre minerii protestatari au fost nevoiţi să iasă din subteran din motive de sănătate, unul dintre aceştia fiind preluat cu o ambulanţă SMURD după ce a scuipat sânge.
O delegaţie a sindicaliştilor şi reprezentanţi ai administraţiei Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ) va lua parte, marţi, la o şedinţă a Comisiei de Dialog Social de la Prefectura Hunedoara.
Minele Paroşeni şi Uricani au intrat, de la sfârşitul lunii decembrie 2017, în program de închidere şi ecologizare, în 2018 şi 2019 aici efectuându-se lucrări de punere în siguranţă a zăcămintelor de cărbune şi de drenaj al apei din galerii.
Din anul 2020 ar trebui oprită staţia principală de ventilatoare şi să se treacă la închiderea rampelor puţurilor şi a legăturilor subteranului cu suprafaţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News