Minerii disponibilizaţi protestează pentru că nu au primit plăţi compensatorii

minerii
minerii

Aproximativ o sută de persoane disponibilizate din minerit participă, luni, la un miting organizat, în faţa CNH din Petroşani, de Liga Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, nemulţumite că nu au primit a treia tranşă a plăţilor compensatorii, care ar fi trebuit încasată până la sfârşitul anului 2011

Aproximativ 100 de disponibilizaţi participă, luni, la un miting organizat în faţa sediului Companiei Naţionale a Huilei (CNH) din Petroşani de către Liga Sindicatelor Miniere din Valea Jiului (LSMVJ), organizaţie sindicală a foştilor mineri, care nu îi mai reprezintă însă pe ortaci în relaţia cu CNH, de la sfârşitul anului 2011.

O parte dintre manifestanţi poartă banderole albe pe braţ, iar protestatarii strigă "Hoţii, hoţii", "Demisia", "Viermilor, ne-aţi minţit", "Nica (actualul lider al sindicatului minerilor - n.r.), eşti un hoţ, că tu ne-ai minţit pe toţi", "Scoateţi banii, nu fiţi laşi, am lucrat la CNH".

În fruntea manifestanţilor se află Zoltan Lacataş, presedinte al LSMVJ.

"Mi-au cerut (disponibilizaţii - n.r.) sprijinul pentru a se aduna cât mai mulţi. Eu sunt liber (pensionar - n.r.) şi pot sta în mijlocul lor. În plus, nu lucrez la Compania Naţională a Huilei şi nu reprezint un sindicat aservit administraţiei CNH", a declarat, Zoltan Lacataş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel