"Mineritul" web pentru obţinerea de criptomonede a consumat aproape 19 gigawaţi de energie electrică, în 2018

Aplicaţiile care rulează în browser-ul unui utilizator şi urmăresc să obţină criptomonede au consumat, în 2018, până la 18,8 gigawaţi de energie electrică, arată rezultatele unei cercetări Kaspersky privind impactul economic şi de mediu al "mineritului" web.

Potrivit raportului publicat miercuri, acest tip de activitate o face comparabilă cu rata de consum energetic a Poloniei şi înseamnă că impactul mineritului web asupra mediului este de aproape 800 de tone de emisii de CO2.

"Mineritul web sau cryptojacking-ul de browser este o ameninţare căreia este posibil ca mulţi utilizatori să îi fie victimă cu regularitate, fără să ştie. Ei pot afla numai dacă verifică un cod sursă al paginii web sau dacă observă că anumite resurse web le supraîncarcă dispozitivele atunci când sunt deschise. Mineritul web este o metodă alternativă de a obţine criptomonede, care foloseşte vizitatorii site-urilor pentru a-şi atinge obiectivul. Proprietarii de site-uri convertesc capacitatea dispozitivelor utilizatorilor lor în criptomonede, în timp ce browser-ul utilizatorului este activ sau rulează în fundal. Cu toate acestea, în anumite cazuri, paginile web notifică utilizatorii despre expunerea lor la această practică şi le solicită consimţământul, explicând că mineritul web se realizează pentru a monetiza pagina web fără a afişa reclame enervante sau abonamente plătite", se precizează în cercetare.

Calculele experţilor arată că, anul trecut, întreaga cantitate de energie consumată prin mineritul web ar putea fi de până la 1670 de MWh, cu excepţia cazului în care pagina web blochează codul responsabil pentru iniţierea mineritului. "Taxele de energie electrică pentru un nivel atât de ridicat de energie pot varia de la câteva sute de mii de dolari până la jumătate de milion de dolari, în funcţie de ţara de origine. Cantitatea de energie necesară pentru acest lucru ar fi de peste trei ori mai mare decât producţia centralei nucleare de la Cernobîl, cu un an înainte de tragicul incident", atrag atenţia specialiştii Kaspersky.

Pentru a evita utilizarea unui dispozitiv personal pentru minerit web, Kaspersky recomandă, printre altele: atenţie sporită la performanţele computerului (ex: dacă merge greu şi se blochează, acesta poate fi un semn al unei activităţi dăunătoare), verificare dacă dispozitivul se încălzeşte foarte tare - acesta este un indiciu important că procesorul este suprasolicitat, ceea ce este tipic pentru miner-ele web, precum şi utilizarea unei soluţii de securitate eficientă care oferă protecţie împotriva miner-elor web.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel